Presedintele PSD Neamt, Ionel Arsene, a declarat, luni, pentru Agerpres, ca social-democratii sunt indreptatiti de rezultatele alegerilor parlamentare sa formeze viitorul guvern.
Arsene a subliniat ca presedintele Romaniei trebuie sa asculte „vocea poporului” si sa desemneze un premier de la PSD.
„Poporul s-a exprimat, poporul a vorbit. De acum, si presedintele Klaus Iohannis si toti ceilalti trebuie sa asculte vocea poporului”, a declarat, pentru Agerpres, Ionel Arsene.
Un mesaj similar a transmis si conducerea PSD, luni.
„Romanii au decis ca PSD ramane principala lor speranta pentru a scoate #Romania din criza sanitara si cea economica in care au dus-o Orban si PNL! Azi, PSD este gata sa se puna in slujba tarii cu o echipa de #profesionisti si un #program de guvernare solid! Suntem gata sa conducem Romania cu energie, profesionalism si competenta pentru a readuce tara pe drumul cel bun”, afirma reprezentantii PSD, luni, intr-o postare pe Facebook.
Ei sustin ca romanii au mers la vot in circumstante foarte dificile din cauza pandemiei.
„Le multumim tuturor cetatenilor care au votat, indiferent de partidul lor. Din pacate, alegerile au fost ingreunate de gestionarea necorespunzatoare a pandemiei de guvernul Orban. Deciziile liberalilor au generat un haos inutil care a inhibat participarea populatiei la acest scrutin atat de important”, adauga reprezentantii PSD.
Ei afirma ca, totusi, „milioane de romani au raspuns prin #vot”.
„Romanii au spus clar ca doresc preluarea controlului asupra pandemiei si inlaturarea unei guvernari incompetente care ne-a pus in pericol sistemul sanitar si vietile tuturor. De aceea, aceste alegeri pot fi considerate un referendum! Presedintele Romaniei trebuie sa inteleaga mesajul votului si sa asculte vointa romanilor! Altfel, mandatul lui si al oricarei formule guvernamentale formata de Orban si partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate!”, mai sustin reprezentantii PSD.
PSD a obtinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminica, la Camera Deputatilor, 29,39%, urmat de PNL – 24,24%, USR – PLUS – 15,4%, AUR – 8,26%, iar PMP si Pro Romania se situeaza sub pragul electoral, cu 4,69%, respectiv 4,29% din voturi, potrivit datelor anuntate luni de Biroul Electoral Central, dupa centralizarea voturilor din 12.228 de sectii de votare, respectiv 62,54% din voturi.
La Senat, PSD a avut 29,83%, PNL – 24,66%, Alianta USR – Plus – 15,44%, Alianta pentru Unirea Romanilor – 8,65%, UDMR – 7,57%, PMP – 4,77%, Pro Romania – 4,27%.
Ambasadorul Romaniei in Statele Unite, Andrei Muraru, a declarat recent ca Romania a cerut administratiei…
Desi medicii afirma ca decesul lui Silviu Prigoana, produs marti intr-un restaurant din Bran, a…
Intr-o declaratie recenta, generalul Gheorghita Vlad, seful Statului Major al Apararii, a avertizat ca situatia…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat marti ca Elon Musk si Vivek Ramaswamy vor conduce…
Premierul Romaniei, Marcel Ciolacu, efectueaza o vizita oficiala la Londra, unde va avea o…
Federatia Romana de Handbal a facut public lotul echipei nationale feminine pentru Campionatul European de…