Penalul Chesnoiu, aplaudat in picioare de PSD-isti in Parlament in frunte cu presedintele de sedinta al Camerei Deputatilor: „Sunt, dragi colegi, un om simplu”

politica

Deputatul PSD Adrian Chesnoiu a fost aplaudat indelung de parlamentarii PSD in momentul in care a anuntat ca „nu am comis nicio infractiune de coruptie si nici o alta fapta de natura penala”. Si Daniel Suciu, presedintele de sedinta, care ii tinea locul lui Marcel Ciolacu, l-a aplaudat pe Chesnoiu.

UPDATE Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, marti, proiectul de hotarare pentru ridicarea imunitatii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi ‘pentru’ si 25 ‘impotriva’. Doua voturi au fost anulate.

„Dragi colegi, suntem intr-un moment in care cred ca niciunul dintre dumneavoastra nu ati vrea sa va aflati, dar am primit de la voi si de la mii de romani si fermieri romani foarte multe mesaje de incurajare. Va multumesc pentru asta. (…) Oamenii cu care am vorbit si foarte multi dintre dumneavoastra mi-ati cerut sa nu demisionez din functia de ministru, sa nu renunt la imunitatea parlamentara, dar asa cum v-am obisnuit de fiecare data, sunt un om cu demnitate si cu un onoare”, a declarat Chesnoiu, in sedinta de plen in care Camera Deputatilor dezbate ridicarea imunitatii sale parlamentare.

El a afirmat ca, imediat ce a aflat din presa ca s-au ridicat la adresa sa anumite suspiciuni, a luat decizia de a demisiona din functia de ministru si de a se suspenda din PSD.

„Va cer tuturor colegilor, fiecaruia dintre dumneavoastra, din toate grupurile parlamentare, sa votati pentru a incuviinta cererea de urmarire penala formulata la adresa mea. Toata viata mi-am facut datoria fata de oameni si fata de institutiile in care am activat. Am respectat legea de fiecare data si am muncit enorm pentru a face bine oamenilor, pentru care am jurat sa fac bine. Am acceptat postul de ministru intr-o perioada extrem de complicata, cu dorinta de a face ceva bun pentru romani si pentru agricultura romaneasca”, a spus fostul ministru.

El s-a aratat „mandru” de ceea ce a realizat ca ministru al Agriculturii si a evidentiat eforturile in acest sens ale tuturor celor implicati in agricultura, in industria alimentara, in piscicultura.

„Daca ai empatie fata de oameni si de problemele lor, atunci poti face cu adevarat lucruri bune pentru ei. Sunt mandru de ceea ce am realizat in perioada aceasta. (…) Daca in continuare se vor lua decizii bune pentru tara si pentru agricultura Romaniei, nu vom avea nici o criza alimentara. Le multumesc si tuturor colegilor mei de partid, pentru ca in aceasta perioada am simtit din plin increderea lor si toata sustinerea. Si cred ca momentul acesta sa fie un moment definitoriu pentru fiecare dintre noi, sa intelegem ca impreuna suntem mult mai puternici si ca trebuie sa facem in asa fel incat sa facem bine Romaniei si romanilor”, a spus Adrian Chesnoiu, care a fost aplaudat de deputati.

El a sustinut ca este „un om simplu” si tocmai de aceea si-a dat demisia.

„Sunt un om simplu si asa vreau sa raman ca orice cetatean al acestei tari. N-o sa ma ascund niciodata in spatele unei demnitati publice, pentru ca eu, ca om politic, si cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa consideram functia de demnitate publica ca o responsabilitate sociala si nu ca un privilegiu personal… Acesta a fost motivul pentru care v-am rugat si va rog inca o data sa votati pentru aceasta cerere. Si eu voi face acelasi lucru si stiu ca multora dintre dumneavoastra va e greu. Si eu voi face acest lucru si voi vota la vedere pentru incuviintarea derularii si verificari aspectelor de suspiciune care au fost ridicate la adresa mea. (…) Nu sunt adeptul unei justitii televizate. Nu am comis nicio infractiune de coruptie si nici o alta fapta de natura penala. Sunt nevinovat si asta voi dovedi la finalul si la eliminarea suspiciunilor care planeaza asupra mea”, a subliniat fostul ministru.

Pe 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputatilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmarirea penala fata de Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

„Sesizarea are in vedere cercetarile pentru savarsirea, in exercitarea functiei de ministru, a infractiunilor de instigare (sub forma participatiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite (…) si de abuz in serviciu (…) daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)”, se precizeaza in referat.

Totodata, procurorul general a transmis si dosarul in original.

Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: