Presedintele Comisiei parlamentare de ancheta privind arhiva SIPA, senatorul Serban Nicolae, a declarat, miercuri, ca va fi transmisa o informare presedintelui Parlamentului European despre faptul ca europarlamentarul Monica Macovei refuza sa se prezinte pentru a fi audiata in acest for.
„Vom transmite o informare — nu altceva, o informare — catre presedintele Parlamentului European, catre liderii grupurilor parlamentare din Parlamentul European, doar sa stie ca un europarlamentar roman, fost ministru al Justitiei — de al carei nume este legat direct toata aceasta chestiune cu desfiintarea DGPA, intrarea in arhiva in conditii cel putin discutabile — refuza sa se prezinte in fata unei comisii a Parlamentului Romaniei si ne explica faptul ca face acest lucru in virtutea faptului ca nu poate fi obligata prin niciun mijloc de constrangere. Nu era vorba de asa ceva. Atunci cand depui juramant, ca sa iti incepi un mandat in exercitiul unei functii publice, nu se pune problema ca neaparat ar trebui sa existe o constrangere. Prezumtia este de loialitate, de buna credinta si de responsabilitate”, a subliniat senatorul, in cadrul unei declaratii acordate presei.
In ceea ce priveste precizarile Monicai Macovei, conform carora nu a primit nicio informatie sau dosar din arhiva DGPA/SIPA, Serban Nicolae a apreciat ca aceasta este o interpretare „ridicola”.
„E ca si cum eu, citat la Parchet, as transmite o scrisoare sau as posta pe o retea de socializare un mesaj in care sa le spun: ‘Nu detin asemenea informatii, nu stiu nimic din ceea ce va intereseaza, nu am ce sa va comunic, nu aveti de ce sa ma citati’. Nu asa functioneaza aceste lucruri. Atunci cand nu ai nimic de ascuns, cand esti de buna credinta si ai o atitudine responsabila — repet, detine o functie publica (…) — nu ai cum sa anticipezi intrebarile care ti se pot pune, nu ai cum sa anticipezi evolutia unei asemenea dezbateri si nu vad de ce s-ar teme, ca la urma urmei nu este anchetata de aceasta comisie, nu este invinuita de ceva. Ar fi putut sa vina si sa clarifice, pentru opinia publica, in fata unei comisii parlamentare, niste aspecte de interes general”, a aratat el.
Senatorul a mentionat ca este posibil sa ii fie adresata o noua invitatie Monicai Macovei pentru a fi audiata.
„In fata unor comisii parlamentare s-au prezentat si alte persoane, nu din cele care fac parte din structurile cu care Parlamentul are raporturi institutionale. Nu asta era o conditie”, a comentat Serban Nicolae argumentul invocat de Macovei pentru a nu se prezenta in fata comisiei.
Monica Macovei a reiterat pe 14 noiembrie ca nu se va prezenta pentru a fi audiata la Comisia parlamentara privind SIPA si ca nu a primit nicio informatie sau dosar din arhiva DGPA/SIPA.
„Am transmis Comisiei parlamentare de ancheta a Camerei Deputatilor si Senatului ‘pentru a se clarifica aspectele ce tin de desfiintarea Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie’, saptamana trecuta, ca nu imi dau ‘acordul de vointa’ de a fi audiata, in temeiul Legii nr. 96/2006. In Decizia 611 din 3 octombrie 2017, dar si in alte decizii anterioare, Curtea Constitutionala a subliniat ca: ‘In privinta tertilor (alte persoane decat cele care lucreaza in cadrul Guvernului sau in cadrul celorlalte organe ale administratiei publice), procedura de a obtine informatii demareaza cu o invitatie. (…) In acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizeaza o conditie suplimentara, care tine de acordul de vointa al persoanei invitate, si anume acceptarea acesteia de a fi audiata (..)’ (par.125). Sigur, este posibil ca peste noapte sa schimbe legea, insa, in prezent, acestea sunt prevederile legale”, a aratat Macovei.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…
Moartea afaceristului Silviu Prigoana a lasat in urma o multime de intrebari fara raspuns. Printre…