Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputatilor a avizat favorabil, joi, initiativa legislativa care prevede, printre altele, ca Avocatul Poporului sa aiba o indemnizatie lunara echivalenta cu a judecatorilor cu grad maxim de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. De asemenea, s-a votat ca Avocatul Poporului sa beneficieze de pensie speciala.
Potrivit raportului comisiei, publicat pe site-ul Camerei Deputatilor, decizia a fost luata, intr-o sedinta online, cu majoritate de voturi, fiind propuse unele modificari.
Initiativa legislativa prevede, printre altele, ca Avocatul Poporului si adjunctii acestuia au dreptul la o indemnizatie lunara echivalenta judecatorilor cu grad maxim de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv de la Curtea de Apel. La implinirea varstei standard de pensionare, Avocatul Poporului si adjunctii sai care au indeplinit cel putin un mandat complet beneficiaza de pensie calculata potrivit prevederilor legale aplicabile judecatorilor, anunta Agerpres.
Fostii Avocati ai Poporului si fostii adjuncti ai acestuia care au indeplinit cel putin un mandat complet au dreptul la pensie si recalcularea acesteia in aceleasi conditii, prevede proiectul.
Avocatul Poporului si adjunctii care nu au domiciliu si nici locuinta proprietate personala in Bucuresti beneficiaza, de la data numirii in functie, de cazare gratuita, de transport saptamanal la si de la localitatea de domiciliu, in conditiile prevazute de lege pentru deputati si senatori.
De asemenea, Avocatul Poporului si adjunctii au dreptul la pasaport diplomatic in conditiile legii, mai stipuleaza proiectul de lege.
Modificarile propuse se refera la introducerea Comisiei pentru drepturile omului, alaturi de Comisia juridica, in procedura de audiere a candidatilor pentru functia de Avocat al Poporului si de adjunct, dar si de revocare a acestora.
O alta modificare se refera la faptul ca personalul institutiei Avocatul Poporului sa aiba statutul functionarilor publici si nu al functionarilor publici parlamentari, cum se prevedea in proiect.
Raportul asupra proiectului urmeaza sa fie intocmit de Comisia juridica
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…