Peru: O cladire de patrimoniu a luat foc in Lima, pe fondul protestelor antiguvernamentale
O cladire de patrimoniu din centrul capitalei Peru, Lima, a luat foc joi seara, la cativa metri de emblematica Plaza San Martin, unde mii de manifestanti s-au adunat pentru a cere demisia presedintelui Dina Boluarte si dizolvarea Congresului, potrivit Anadolu.
In timpul unei ample greve nationale organizate de o confederatie a muncitorilor, au avut loc ciocniri intre protestatari si politie in Plaza San Martin, cand au izbucnit flacarile.
Unii locuitori din zona au spus ca incendiul a fost cauzat de bombe cu gaz lacrimogen aruncate de politie pentru a imprastia protestatarii.
Cladirea, care are 500 de metri patrati, este considerata un sit de patrimoniu cultural. Pompierii continua sa incerce sa controleze incendiul.
In orasul Arequipa, din sudul tarii, aproximativ 1.000 de protestatari au incercat sa ia cu asalt aeroportul, dar s-au confruntat cu politia care tragea cu gaze lacrimogene.
Doua persoane au fost ucise, iar alta a fost ranita de focuri de arma, in timpul protestelor de miercuri de la Lima, ridicand la 53 numarul total al mortilor de la inceperea protestelor.
Peru a fost scena unor proteste violente de cand fostul presedinte Pedro Castillo a fost inlaturat si arestat dupa ce a incercat sa dizolve Congresul si sa guverneze prin decret, intr-un efort de a evita depunerea acuzatiilor de coruptie. Noul presedinte, Dina Boluarte, a spus ca nu este dispusa sa demisioneze.