Peste 100 de primari PSD au trecut la PNL in ultima perioada. Primele explicatii din partea PNL: „Sunt cei care s-au disociat de PSD de-a lungul vremii”

politica

Peste 100 de primari PSD vor candida la alegerile locale din partea PNL, anunta surse din PSD. Senatoul PNL Alina Gorghiu sustine ca au fost preluati doar primarii care au fost „critici” la adresa PSD.

Surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews.ro ca partidul a pierdut in ultima perioada aproximativ 100 de primari. „Daca nu reusim sa oprim racolarile pierdem pe termen lung. Motiunea de cenzura si inlaturarea Guvernului Orban ar opri hemoragia plecarilor in teritoriu”, au explicat sursele citate.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a sustinut vineri ca ”sunt foarte putini” primarii care au fost in PNL si au fost preluati in calitate de candidati de PNL, ”in general, aceia care au fost voci critice la adresa PSD in comunitatile lor si care s-au disociat de gesturile PSD din timpul mandatului lor”.

”Ideea de traseism eu am condamnat-o de foarte mult timp, nu e o noutate, stiti ca si in 2016, am avut inainte de alegerile locale aceste criterii de integritate, sunt si acum. Inteleg insa ca s-au facut anumite mutari de primari. Pentru rigoare, sunt foarte putini acei primari care au fost preluati ca si candidati de PNL, in general, aceia care au fost voci critice la adresa PSD in comunitatile lor si care s-au disociat de gesturile PSD din timpul mandatului lor, dar ramane ca acolo unde sunt cazuri care intr-adevar nu au ce sa caute sau nu au nicio legatura cu PNL, sa dea explicatiile cei care le-au gestionat, respectiv presedintii organizatiilor judetene”, a afirmat senatorul PNL la RFI.

Referitor la faptul ca PNL face exact ce a facut PSD, adica racolari politice, Gorghiu a replicat: ”Acuzatia aceasta am constatat-o, s-a facut. Cei care, repet, au venit la PNL din alte partide, foarte putini de altfel (…) sunt cei care s-au disociat de PSD de-a lungul vremii, in mandatele lor si in opinia mea, pentru fiecare exista o explicatie, pe care presedintele de filiala va fi obligat sa o dea. Daca vor fi cazuri care contravin principiilor PNL, sigur, vom face o analiza si nu au ce sa caute in Partidul National Liberal”.​​

Citeste si: A trecut la PNL si primarul PSD care l-a agresat pe tanarul anti-Dragnea de la Suceava. Acesta ii strigase „Nimic!” lui Dragnea

Presedintele Klaus Iohannis a criticat dur, miercuri, intr-o conferinta de presa racolarile facute de PNL in randul primarilor PSD.

„Va spun franc, nu vad cu ochi buni aceste racolari. Eu am fost dintotdeauna si sunt si acum impotriva traseismului politic. Traseismul politic este o boala grava a politicii romanesti si ori de cate ori am avut ocazia m-am exprimat public impotriva traseismului politic. Eu nu mi-am schimbat opinia”, a spus apasat Klaus Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: