news

Peste 150 de pompieri actioneaza pentru stingerea incendiului de vegetatie din Maramures. Au fost evacuate mai mult de 90 de persoane (VIDEO)

Incendiul de proportii, de vegetatie uscata, pornit pe pasunea dintre localitatile maramuresene Lapusel, Coltau si Ariesu de Padure si scapat de sub control s-a extins, sambata dupa-amiaza, la casele din apropiere, fiind afectate sapte gospodarii si un rezervor de motorina, au informat anterior reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures, conform Agerpres.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) informeaza ca pentru stingerea incendiului s-a dispus cresterea capacitatii operationale la nivel I, fiind chemati si pompierii aflati in turele libere, precum si colegi din judetele invecinate, iar numarul total de pompieri militari care actioneaza este de peste 150.

„Pentru gestionarea optima a situatiei de urgenta s-a dispus cresterea capacitatii operationale nivel IV, sens in care personalul aflat la serviciu va fi suplimentat cu cel aflat in turele libere.

Astfel, efective cu tehnica de interventie au fost suplimentate din judetele Satu Mare, Salaj, Bistrita-Nasaud si Cluj , pentru a veni in sprijinul fortelor ISU Maramures, in zona fiind peste 150 de pompieri, la care se adauga Serviciile Voluntare pentru Situatii de Urgenta (SVSU), numarul total de personal operativ fiind in crestere”, mentioneaza informarea transmisa de IGSU.

Potrivit unei informari ulterioare a IGSU, au fost evacuate, preventiv, aproximativ 90 de persoane din locuintele aflate pe o raza de aproximativ 500 de metri, cat si de la o pensiune aflata in proximitatea incendiului.

Pentru protectia populatiei, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Pana la acest moment nu sunt victime, a informat ISU Maramures.

Raed Arafat: Un avion al Ministerului Apararii Nationale a plecat in Maramures

De asemenea, secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a anuntat, sambata, ca un avion al Ministerului Apararii Nationale a plecat in Maramures, in zona unde are loc un incendiu de vegetatie.

„Este chiar o benzinarie, dar inca erau flacarile departe de benzinarie si pompierii aveau si aceasta sarcina sa protejeze, sa nu se ajunga acolo.

Iar avionul care a plecat de la Ministerul Apararii este directionat exact in zona in care sa arunce apa in cantitate mare sa limiteze raspandirea incendiului in zona respectiva. Tocmai acestea este si motivele care stau la baza evacuarii primelor 90 de persoane.

Noi speram sa nu mai trebuiasca sa evacuam alte persoane, dar, la nevoie, normal ca o sa o facem pentru siguranta oamenilor si, bineinteles, cand totul este sub control, se intorc acasa”, a declarat Arafat la Digi24 tv.

Totodata, conform sursei citate, dat fiind faptul ca aeronavele Black Hawk intervin in Mehedinti in scopul limitarii incendiilor de vegetatie din zona, la nivelul Departamentului pentru Situatii de Urgenta a fost luata masura de solicitare de sprijin aerian din partea Ministerului Apararii Nationale, pentru a interveni cu aeronave aflate in dotare, in scopul limitarii raspandirii focarelor si in alte zone.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Ciolacu si ministrii, toti intr-o autospeciala ISU la inundatiile din Galati. Pe vremea lui Ponta erau toti intr-o barca

Premierul Marcel Ciolacu a ajuns, sambata dupa amiaza, in comuna Slobozia Conachi din judetul Galati,…

14 ore ago

ISU Harghita a trimis tehnica de interventie si pompieri in judetele Galati si Vaslui

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Harghita a trimis, sambata, tehnica de interventie si pompieri militari…

14 ore ago

Alimente si containere pentru cazare de la rezeva de stat pentru cei afectati de inundatii in judetul Galati

Comitetul National pentru Situatii de Urgenta (CNSU) a aprobat, sambata, hotararea prin care se propune…

14 ore ago

Compania aeriana Fly Lili renunta la mai multe rute. Care sunt acestea

Compania aeriana Fly Lili a renuntat la rutele planificate sa le opereze de la Sibiu,…

14 ore ago

Fostul vicepremier al Italiei, Matteo Salvini, risca sase ani de inchisoare pentru ca a impiedicat migranti sa debarce intr-un port italian in 2019

Procurorii italieni au cerut sambata o pedeapsa de sase ani de inchisoare pentru Matteo Salvini,…

14 ore ago

Ministrul israelian de Externe il califica pe seful diplomatiei europene drept „antisemit”

Ministrul israelian de Externe Israel Katz a lansat sambata seara un atac asupra sefului diplomatiei…

14 ore ago