Peste 2 milioane de romani s-au vaccinat cu ambele doze. Anunt oficial: „Astazi am depasit pragul de 2.000.000 de persoane vaccinate cu schema completa”
Pragul de doua milioane de persoane vaccinate cu schema completa in cadrul campaniei nationale de imunizare impotriva COVID-19 a fost depasit luni, reiese dintr-o informatie postata pe platforma RO Vaccinare.
„Peste 2.029.000 de persoane vaccinate cu schema completa in Romania! Astazi am depasit pragul de 2.000.000 de persoane vaccinate cu schema completa in cadrul campaniei nationale de vaccinare impotriva COVID-19. Pana astazi, in Romania au fost administrate peste 5.408.000 de doze de vaccin impotriva COVID-19. Impreuna invingem pandemia”, reiese din informatia publicata pe pagina Platformei nationale de informare cu privire la vaccinarea impotriva COVID-19.
In ultimele 24 de ore au fost administrate 66.567 doze de vaccin, dintre care 55.463 – Pfizer, 5.746 – Moderna si 5.358 – AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispozitie de Institutul National de Sanatate Publica prin aplicatia Registrul Electronic National al Vaccinarilor.
Conform unui comunicat al CNCAV, 23.626 persoane au fost vaccinate cu prima doza, iar 42.941 persoane cu cea de-a doua.
In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 50 de reactii adverse – opt de tip local si 42 de tip general.
Totodata, de la inceputul campaniei de vaccinare s-au inregistrat 14.278 de reactii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna si AstraZeneca – 1.529 de tip local si 12.749 de tip general.
CNCAV mentioneaza ca 147 de reactii adverse sunt in curs de investigare.