Planul lui Dragnea, iata cum vrea sa scape de Iohannis: „Aud ca vor sa-l acuze de tradare de tara. Consultantii israelieni i-au spus lui Dragnea sa actioneze in 2017”
Dan Tapalaga, jurnalistul care a anuntat in premiera ca guvernul pune la cale emiterea unor ordonante de urgenta privind gratierea si Codul Penal, afirma acum ca are informatii potrivit carora PSD urmareste sa il acuze pe Klaus Iohannis de tradare de tara si sa il suspende.
Tapalaga este convins ca PSD il va suspenda pe Iohannis in cursul acestui an. „(…) PSD l-ar fi scos oricum de la Cotroceni, deoarece consultantii israelieni i-au spus clar lui Liviu Dragnea ca daca nu-l suspenda in 2017, adica in primul an de guvernare, sansele de a castiga ulterior alegerile prezidentiale scad exponential”, a scris jurnalistul pe hotnews.ro.
El mai spune ca PSD ia in calcul inclusiv acuzatia de tradare de tara pentru a-l suspenda pe Klaus Iohannis.
„Liderul PSD incearca sa preia puterea totala: presedintia, serviciile secrete, numirea procurorilor sefi, adica tot ce-l impiedica azi sa guverneze in forta. Daca cititi declaratiile lui Liviu Dragnea dupa revenirea din Statele Unite veti constata ca prin acuzatiile formulate anunta practic o actiune in forta. Nu lansezi acuzatii atat de grave, nu poti spune despre seful statului ca organizeaza lovituri de stat si ca rastoarna ordinea constitutionala, daca nu te pregatesti de o suspendare.
Pe lista eventualelor capete de acuzare ar putea intra numirea lui Shhaideh in functia de premier, prezenta la sedinta de guvern si participarea la mitting. Nu m-ar mira insa foarte tare ca PSD sa forteze si mai tare nota. Din cate aud, au discutat inclusiv varianta punerii sub acuzare pentru inalta tradare. Aceasta procedura e mai complicata, se voteaza cu cel putin doua treimi.
Daca reusesc sa stranga voturile necesare, de la data punerii sub acuzare in Parlament presedintele e suspendat de drept. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti iar pana la o solutie definitiva presedintele ramane suspendat din functie. Este demis de drept abia la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, procesul poate dura luni de zile. Avantajul PSD ar fi ca ar putea pune mana pe putere rapid, imediat dupa un eventual vot in Parlament, dar atentie, pentru asta au nevoie de doua treimi (cateva zeci de voturi lipsa)”, a explicat Tapalaga pe hotnews.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook