Planul PSD dupa daramarea Guvernului. Vrea sa-l forteze pe Iohannis sa instaleze premier propus de „majoritatea parlamentara: „Nu suntem tara bananiera”

politica

Liderul deputatilor PSD Alfred Simonis a afirmat marti ca, dupa motiunea de cenzura, ar putea fi varianta unui Guvern de uniune nationala, cu ministere asumate din partea fiecarui partid sau un Executiv de specialisti sustinut de fortele politice. El a precizat ca optiunea unui Guvern de specialisti ar fi oportuna in aceasta perioda electorala, un Cabinet care nu va candida la alegerile urmatoare si care sa fie sustinut de toata lumea in luarea deciziilor in aceasta situatie de pandemie.

„Un om politic sau o clasa politica responsabila nu preia guvernarea tarii atunci cand ii convine electoral. Cred ca datoria oricarui om politic este sa ia decizii si sa se implice, cu riscul de a pierde viitoarele alegeri. Noi nu suntem o tara bananiera, in care presedintele poate sa spuna cui da guvernarea si cui nu o da. Pana la urma, cetatenii Romaniei sunt cei care trebuie sa hotarasca cine trebuie sa fie sau nu la guvernare”, a declarat Alfred Simonis la RFI.

El a adaugat ca seful statului trebuie sa desemneze premierul de la o majoritate parlamentara, asa cum spune Constitutia.

„Desemneaza premierul pe baza unei Constitutii, care spune foarte clar ca trebuie sa desemnezi premier de la o majoritate parlamentara. Foarte clar nu spune, dar se subintelege, e adevarat, din Constitutie asta. Altfel, intotdeauna, un presedinte poate sa desemneze un premier de unde vrea el si nu are nevoie de Parlament, ceea ce este o aberatie. Insa tin sa spun ca noi am anuntat ca vom depune o motiune de cenzura in situatia in care starea medicala a natiunii va permite acest lucru si starea de alerta va fi incheiata, am spus deja acest lucru. In masura in care situatia va permite o astfel de motiune si adoptarea ei, aceasta se va depune, pentru ca eu cred ca Romania are nevoie urgenta de un alt Guvern, acesta fiind unul epuizat si moral si din toate punctele de vedere”, a completat Simonis.

Acesta a reamintit despre momentul in care a picat la vot Guvernul Orban si PSD a propus varianta unui Guvern de uniune nationala, lucru care, in opinia sa, ramane de actualitate.

„In urma cu cateva luni, atunci cand a mai picat o data la vot Guvernul Orban, PSD a facut o propunere care cred eu inca este de actualitate si anume un Guvern de uniune nationala, cu ministere asumate din partea fiecarui partid, fiecarei forte politice a Parlamentului, astfel incat sa nu mai existe aceasta tentatie a castigului electoral si a deciziilor luate in an electoral, in scop electoral. Uitati-va la situatia in care suntem la sase luni de cand era o simpla raceala, citez din presedinte, acea declaratie fiind intr-un context electoral, pe vremea aceea PNL si presedintele doreau sa faca alegeri anticipate, indiferent de consecinte. La fel suntem si acum, luam in deradere anumite chestiuni si exista riscul sa fim intr-o situatie din ce in ce mai rea”, a explicat Simonis.

Liderul deputatilor PSD nu a exclus nici posibilitatea unui Guvern de specialisti.

„Eu cand vorbesc de Guvern de uniune nationala, nu ma refer neaparat la o guvernare cu PNL, PSD-PNL sau alte partide. Eu ma refer la un Guvern sustinut de fortele politice. Poate fi unul de specialisti, poate fi un Guvern de specialisti, pe care sa-l sustinem in Parlament cu totii. Nu trebuie neaparat sa fie Orban si cu mine membri ai Guvernului sau eu stiu, Orban si Ciolacu. Eu spun ca in aceasta situatie in care exista aceasta tentatie de a lua decizii din ratiuni electorale, aflandu-ne cu cateva luni inainte de alegeri, sa stabilim un Guvern de specialisti, care nu va candida la urmatoarele alegeri, pe care sa-l sustinem cu totii si sa ia deciziile corecte in aceasta situatie de pandemie”, a conchis social-democratul.

Presedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a anuntat ca in mod „categoric” social-democratii vor introduce in luna august motiunea de cenzura la adresa Guvernului condus de Ludovic Orban.

Ciolacu a sustinut ca nu poate exista un „haos mai mare”, nici in ceea ce priveste gestionarea crizei sanitare si nici in ceea ce priveste starea economiei. El a adaugat ca au fost deja stranse 202 semnaturi pentru introducerea motiunii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: