news

Plasat sub control judiciar, primarul Mihai Chirica este cercetat pentru opt inscrisuri legate de urbanism, sapte fapte de abuz in serviciu si una de uzurpare

Dupa o audiere care  a tinut pana tarziu in noapte, primarul Mihai Chirica a fost plasat de procurorii DIICOT sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile. La audieri au fost dusi, miercuri, mai multi angajati ai Primariei Iasi care sunt cercetati cu privire la autorizarea unor constructii, potrivit Agerpres.

„A fost extins cazul din 2020 al domnului Zamosteanu (un om de afaceri din Iasi – n.r). Bineinteles, tot pe probleme legate de urbanism, acelasi blestem care urmareste de multa vreme situatia din Iasi. Mi s-a adus calitatea de suspect si dupa aceea cea de inculpat in acest dosar. Va trebui sa interactionez mai putin cu Directia de Urbanism si cei care actioneaza in zona. In rest, imi voi exercita (functia – n.r) si ne vom vedea maine la birou”, a declarat primarul Mihai Chirica, dupa ce a iesit de la audieri.

Edilul a precizat ca in perioada in care se afla sub control judiciar isi va delega atributiile. El a anuntat, totodata, ca va contesta in instanta decizia procurorilor de a-l plasa sub control judiciar.

„Exista o oarecare dezamagire, din perspectiva aceasta, pentru ca nu e tocmai asa cum se vorbeste. Asta se va demonstra mai departe in instanta. E oboseala si putin cam mult stres pentru aceasta situatie”, a mai declarat primarul.

Potrivit avocatului acestuia, Mihai Chirica este cercetat pentru opt inscrisuri legate de urbanism, sapte fapte de abuz in serviciu si una de uzurpare.

Anterior audierilor de la sediul DIICOT, care au durat aproape patru ore, primarul a petrecut alte opt ore la Inspectoratul de Politie Judetean Iasi.

In timpul operatiunii de amploare de miercuri dimineata, la care au participat procurorii DIICOT Iasi si politistii BCCO Iasi, Suceava, Vaslui si Botosani, impreuna cu luptatori din cadrul SAS Iasi, s-au efectuat  24 de perchezitii intr-un dosar care vizeaza mai multe infractiuni, printre care abuz in serviciu si uzurparea functiei. In urma descinderilor, 30 de persoane au fost conduse la audieri.

„Activitatile sunt efectuate in continuarea cercetarilor in cauza privind constituirea unui grup infractional organizat si vizeaza procedura de autorizare a executarii lucrarilor de constructii de catre dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu functionari din administratia publica locala cu atributii in domeniul emiterii si urmaririi respectarii documentatiilor de urbanism”, se preciza intr-un comunicat de presa al DIICOT.

Descinderile au avut loc intr-un dosar care vizeaza savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu in vederea obtinerii unui folos necuvenit, uzurparea functiei, delapidare, spalarea banilor, folosirea cu rea-credinta a bunurilor sau creditului societatii intr-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.

Printre cei care au fost audiati pana acum sunt primarul Mihai Chirica, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, care acum este sef Serviciu Relatii Comunitare si Politici Publice, mai multi angajati de la Serviciul Juridic, Directia de Urbanism, precum si secretarul Consiliului Local, Denisa Ionascu.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

6 ore ago

Trei persoane acuzate in legatura cu moartea lui Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction in Argentina

Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…

7 ore ago

Hezbollah cere SUA sa „actioneze”: „Vrem sa vedem actiune, vrem sa vedem decizii luate”

Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…

7 ore ago

Franta si Israelul sunt in conflict dupa ce oficiali francezi au fost arestati pentru scurt timp la Ierusalim

Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…

7 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

5 ore ago