Platforma lui Ciolos, mesaj dur fata de nepotismele din diplomatie. Fii si fiice de ministri si afaceristi au prins posturi de consuli
Pregatirea, experienta si relevanta profesionala trebuie sa stea la baza numirilor in diplomatie, nu relatiile personale sau de rudenie, afirma Platforma Romania 100, duminica, intr-o postare pe Facebook.
Sursa citata sustine ca Executivul continua numirea de consuli romani in strainatate printr-un sistem bazat pe „clientelism si nepotism”, apreciind ca cel putin trei numiri prin hotarari de Guvern din data de 28 iunie „ridica semne de intrebare”.
„Platforma Romania 100 constata ca actualul Guvern continua numirea de consuli romani in strainatate pe criterii subiective, printr-un sistem bazat pe clientelism si pe nepotism. Cel putin trei numiri prin hotarari de guvern din data de 28 iunie 2018, semnate de premierul Viorica Dancila si contrasemnate de ministrul de Externe, Teodor Melescanu, ridica semne de intrebare asupra motivelor reale care stau in spatele acestor decizii. Este vorba despre Ioana Gheorghias, fiica unui actionar al societatii „Tel Drum” si apropiat al lui Liviu Dragnea; Sorin Adrian Pirvulescu, fiul vitreg al lui Teodor Melescanu; si de Anton Emmanuel Barbu, fiul fostului ministru al Culturii Daniel Barbu (ALDE)”, sustine Platforma Romania 100, in postarea de pe pagina de socializare.
In acest context, Platforma Romania 100 subliniaza ca pregatirea, experienta si relevanta profesionala trebuie sa stea la baza numirilor in diplomatie, nu relatiile personale sau de rudenie.
„Diplomatia romaneasca sufera mult, aceste decizii contribuind adanc la degradarea imaginii tarii noastre pe plan extern si la fragilizarea credibilitatii in relatia cu partenerii nostri externi. Mai mult, acesti consuli proaspat numiti, ca si cei aflati deja in functie pot avea atributii in cadrul proceselor electorale la care romanii din orasele respective vor participa. Reamintim, de asemenea, ca presedintele tarii nu intervine in procesul de numire a consulilor generali, acestia fiind numiti de catre Guvern. Ce ii recomanda pe cei numiti in pozitii diplomatice strategice ale statului roman, in afara faptului ca sunt rude cu diversi lideri ai coalitiei de guvernare?”, mai scrie Platforma Romania 100.
Organizatia spune ca va fi vigilenta cu desfasurarea procesului electoral in diaspora.
„Atragem, asadar, atentia asupra acestor numiri bazate pe nepotism si asupra faptului ca vom fi vigilenti cu desfasurarea procesului electoral in diaspora”, precizeaza sursa citata.
Hotarari privind rechemarea si numirea unor consuli generali au fost publicate joi in Monitorul Oficial, fiind vorba despre consulatele generale ale Romaniei la Strasbourg, Edinburgh, Cernauti si Torino.
Astfel, Sabin Pop este rechemat din calitatea de consul general, sef al Consulatului General al Romaniei la Strasbourg, Republica Franceza. Sabin Pop isi va incheia misiunea in cel mult 90 de zile de la intrarea in vigoare a hotararii, iar incepand cu data incheierii misiunii sale va fi numit consul general Sorin Adrian Parvulescu.
Conform unei alte hotarari, Anton Emmanuel Barbu a fost numit consul general, sef al Consulatului General al Romaniei la Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.
De asemenea, Eleonora Moldova este rechemata din calitatea de consul general, sef al Consulatului General al Romaniei la Cernauti, urmand ca odata cu incheierea misiunii functia sa fie preluata de Irina Loredana Stanculescu.
Tiberiu Mugurel Dinu este rechemat din calitatea de consul general, sef al Consulatului General al Romaniei la Torino, Republica Italiana, in locul sau fiind numita Ioana Gheorghias.