Plesu, ironii ucigatoare la adresa lui Tariceanu: „Primul barbat de stat din istoria omenirii care n-are nevoie de stat ca sa fie sef”

Scriitorul Andrei Plesu ironizeaza pe blogul sau din Adevarul declaratiile presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, privind importanta Parlamentului in viata unei natiuni.

„Miercurea trecuta, a tinut un discurs epocal, in deschiderea unei sedinte solemne a Parlamentului. Ei bine, a spus lucruri de neimaginat si de neuitat. Imposibil sa te faci ca ploua. Sa vrei si tot nu poti! Esenta a fost urmatoarea: Parlamentul e „mintea si inima natiunii”. Chiar daca teritoriul, poporul si armata unei tari dispar, natiunea ramine vie, cita vreme supravietuieste Parlamentul!

Lumea crede, in general, ca exista texte greu de explicat, texte a caror intelegere obliga la mari si subtile eforturi hermeneutice, dupa cum exista si texte simple, cu sens evident, care n-au nevoie de lamuriri. Retorica dlui Tariceanu ne ofera prilejul unei (paradoxale) revelatii: exista si texte simplisime in aparenta, care sint insa greu de inteles si aproape imposibil de explicat. E fatal sa ai dificultati cind te lupti cu o pagina din Hegel, dar nu te astepti sa ramii in ceata dinaintea unei fraze care, in sine, n-are nimic obscur.

Ce vrea, de fapt, sa spuna dl Tariceanu, cu laudabila intentie de a lauda Parlamentul, intr-un moment aniversar? Vrea sa spuna ceva grandios! Si constata ca folosirea gradelor de comparatie obisnuite nu-l ajuta. La indemina ar fi fost superlativul absolut: Parlamentul e o institutie foarte buna. E ceva, dar e cam palid. Intr-o democratie, exista multe institutii „foarte bune”. Trebuie riscat un superlativ relativ: Parlamentul e cea mai buna institutie a unui stat. E cam tare, daca ne gindim ca, pe linga puterea legislativa, mai exista si puterea executiva, si cea judecatoreasca. Dar dlui Tariceanu si asta i se pare prea putin. Daca vrei s-o faci lata, nu ramine decit solutia exceptionalismului radical: Parlamentul e o institutie unica! E singura institutie necesara: „inima si mintea” natiunii. Restul sint viscere si madulare…

Cum iti dai seama ca o institutie e unica? Simplu: te intrebi daca ea ar continua sa existe, chiar cind toate celelalte ar disparea. Or chiar asta s-ar intimpla, crede dl Tariceanu, daca ar disparea teritoriul tarii, populatia ei si armata ei. Ar ramine, tantos, in mijlocul pustiului, Parlamentul. Tu, om de rind, fara simtul maretiei, te intrebi: daca nu mai exista poporul (adica electoratul), ai cui „alesi” ar trona in bancile Parlamentului? Si pentru cine ar legifera ei? Si daca nu mai exista nici tara („teritoriul”, pamintul patriei), ce parteneri „din afara” (care „afara”, daca a disparut „inauntrul”?) vor dori sa dialogheze cu aceasta monumentala „stafie”? Si cum sa fii ”mintea si inima” unui corp care nu mai exista?

Dl Tariceanu spune ca Parlamentul e „intruparea” natiunii. Rezulta ca cele doua Camere au puterea miraculoasa de a „intrupa” chiar si o fiinta destrupata (fara popor, fara teritoriu). Se propune, intre altele, si o redefinire a ideii de natiune. Stiam si noi, pina acum, ca unele natiuni au supravietuit, o vreme, granitelor lor statale, armatelor lor „oficiale”.

Ca poate exista – si exista! – o prezenta transfrontaliera a natiunilor. Dar ca ele pot supravietui propriului popor, ca, deci, natiunile n-au nici o legatura cu cei care le compun, la asta, spre deosebire de dl Tariceanu, nu ne-am gindit. Cu toata bunavointa, ma declar incapabil sa inteleg cu adevarat, discursul, la prima vedere elementar, tinut de dl Tariceanu miercurea trecuta, in Parlament. Poate a fost o foarte subtila metafora… Sau poate trebuie sa renuntam la sclifoseli logice si analize de subtext si sa privim realitatea in fata: dl Tariceanu vrea sa spuna, de fapt, ca orice-ar fi, orice catastrofa ar veni peste noi, oricit de crunta ne-ar fi soarta, Parlamentul (de-acum?) nu va pieri! Si nici presedintele lui!

„De-aici nu se pleaca!” – striga, intr-un glas, alesii nostri. Incet-incet, ei se transforma, deja, in statui. Iar in fruntea lor, calare pe orice situatie, va dainui Calin Popescu Tariceanu, primul barbat de stat din istoria omenirii care n-are nevoie de stat ca sa fie sef. Dispare tara? Dispare poporul? Nu-i nimic. Noi legiferam neobositi in bancile unei cladiri care nu mai exista, construita de oameni care nu mai exista, intr-o patrie care nu mai exista! Totul e sub control!

Degeaba! Tot se vor gasi unii care sa-mi spuna ca am ceva personal cu dl Tariceanu! In fond, ce atita tapaj pentru un biet discurs de ocazie? Incep si eu sa cred ca da, am ceva personal. Si anume: destinul meu si al tarii mele e direct afectat de faptul ca al doilea om din stat a ajuns in aceasta pozitie – cu talentele ilustrate mai sus! – ca reprezentant al unui partid, care a obtinut cca 6% din voturi, in urma unor alegeri la care au luat parte doar vreo 40% dintre romani. Cu alte cuvinte, dl Tariceanu e „alesul” unei comunitati electorale echivalente, daca matematica mea e buna, cam cu un sfert din populatia Bucurestiului. Nu e cam putin, pentru atit de mult? Incurcate sint caile democratiei!”, a scris Plesu in Adevarul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook