PNL isi schimba strategia in privinta Legii Iohannis, nu mai depune proiectul in Parlament. PSD nu vrea sa o voteze
Liderii PNL au decis sa schimbe strategia in privinta legii care sa ii permita presedintelui Romaniei sa candideze pentru Parlament, anunta surse oficiale.
UPDATE BPN al PSD a votat un unanimitate impotriva proiectului de lege care priveste posibilitatea ca presedintele tarii sa poata candida la alegerile parlamentare.
Astfel, PNL a sesizat BEC, in baza opiniei Consiliului Legislativ, sa se pronunte pe aceasta speta, respectiv amendamentul depus de PNL la Legea 208/2015.
In consecinta, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Pemanent al Senatului dezbaterea amendamentului pana cand nu va primi un raspuns din partea BEC, au precizat surse din PNL.
Liderii PSD vor decide in sedinta de azi a BPN, programata sa inceapa la ora 11.00, ca partidul va vota contra legii depuse de PNL prin care sa i se permita presedintelui tarii sa candideze pentru Parlament, au declarat surse politice pentru aktual24.ro.
„Nu il sustin pentru ca nu cred ca e o urgenta si nu cred ca e corect sa facem o lege pentru un singur om. E corect sa aiba dreptul sa candideze sa fie ales.
Cand PSD facea din astea veneati cu Comisia de la Venetia si imi dadeati in cap de dimineata pana seara. Ei, uite ca nu vreau. Nu ma intereseaza, o sa-i prezinte un coleg un raport”, a declarat Ciolacu, neoficial, in fata jurnalistilor.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat insa vineri, referindu-se la proiectul de lege care i-ar permite presedintelui Klaus Iohannis sa candideze la alegerile parlamentare, ca nu trebuie obturat un drept constitutional, dar este important sa fie respectata legea fundamentala.
„O sa ma exprim in cadrul PSD. Am convocat deja luni o sedinta. O sa stau de vorba cu colegii mei si o sa imi spun foarte clar punctul de vedere in cadrul partidului si al grupurilor parlamentare. In principiu, este corect ca orice om sa poata candida. Nu trebuie cineva sa obtureze un drept constitutional. Cel mai important este sa respectam Constitutia”, a precizat premierul, in cadrul unei declaratii de presa sustinute la Oradea, la sediul Institutiei prefectului.
Ciolacu a mentionat ca nu l-a votat „niciodata” pe Iohannis si nici nu va face acest lucru.
Intrebat daca ar fi normal ca, in eventualitatea in care Iohannis va candida la alegerile parlamentare, sa isi faca campanie electorala, din postura de presedinte al tarii, Ciolacu a replicat ironic: „Nu stiu, intrebati-l pe dansul. Domnia sa am inteles ca tine saptamanal conferinte de presa. Merge la televiziuni si cred ca, sigur, il veti putea intreba”.
Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu si Gabriel Andronache au depus, miercuri, la Parlament, o propunere legislativa care ii permite presedintelui Romaniei sa poata candida, in ultimele trei luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau ale unei aliante la alegerile parlamentare.
Proiectul modifica articolul 52 din Legea privind alegerea Senatului si Camerei Deputatilor.
„Presedintele Romaniei, in functie de data alegerii Camerei Deputatilor si Senatului, daca se afla in ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei aliante politice sau unei aliante electorale pentru obtinerea unui mandat de senator sau de deputat. In cazul in care este ales senator sau deputat, presedintele Romaniei este obligat, dupa validare, sa opteze intre calitatea de senator sau deputat si cea de presedinte”, prevede proiectul.