PNL si PSD isi disputa meritul cresterii pensiilor: „Legea este una eminamente liberala”
Presedintele Casei Nationale de Pensii, Daniel Baciu, sustine ca procesul de recalculare a pensiilor presupune si dublari reale ale pensiilor, el precizand ca legea este una eminamente liberala pentru ca incurajeaza munca si contributivitatea. ”Actuala reforma a sistemului de pensii, inceputa de Partidul National Liberal in 2021, este, asadar, un demers istoric”, declara Baciu.
”Procesul de recalculare a pensiilor presupune si dublari reale ale pensiilor. Precizez ca legea este una eminamente liberala pentru ca incurajeaza munca si contributivitatea. As vrea sa ofer si exemple reale pentru ca romanii sa inteleaga si mai bine ce presupun aceste noi majorari. Concret, o pensie de 1.494 lei aferenta unui stagiu de cotizare de peste 43 ani, va ajunge la 1 septembrie la valoarea de 2.978 lei. Asta inseamna o dublare, respectiv o crestere reala de 1.484 lei (99%). Mai fac precizarea ca PNL a sustinut majorarea in sine a pensiilor recalculate, dar a si identificat resursa bugetara. Exista bani in acest sens, ca sa risipim orice forma de indoiala”, a declarat Baciu, citat de news.ro.
Un alt exemplu oferit de presedintele Casei Nationale de Pensii se refera la o pensie de 1.514 lei a unei persoane cu peste 42 de ani stagiu cotizare, peste 17 ani perioada aferenta punctelor de stabilitate, astfel incat pensia creste cu 1.457 lei (96%) si ajunge la 2.971 lei. De asemenea, o pensie de 1.510 lei va ajunge din septembrie la 2.963 lei (aici vorbim de o crestere de 1.453 lei, adica 96%).
”Sunt doar cateva exemple care arata majorari substantiale ale pensiilor romanilor. Asa cum am declarat, prin aceasta lege profund liberala am vrut sa rasplatim munca de o viata a romanilor, respectand principiul contributivitatii, prelungirea vietii active, asigurand sustenabilitatea sistemului public de pensii, pe termen mediu si lung. In acest sens, am introdus punctele de stabilitate, o noutate in aceasta lege, care ofera venituri in plus romanilor”, afirma Daniel Baciu.
El precizeaza ca astfel sunt rezolvate nechitatile care treneaza de ani buni in sistemul de pensii, o parte din pensionari iesind din sfera indemnizatiei sociale minime. In total, peste 80% dintre pensionari vor beneficia de majorari in urma aplicarii acestei legi.
”Actuala reforma a sistemului de pensii, inceputa de Partidul National Liberal in 2021, este, asadar, un demers istoric. PNL a promis si a facut: venim in sprijinul pensionarilor din Romania”, conchide Baciu.
PSD: 3,8 milioane de pensii cresc dupa recalculare
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri ca deciziile de recalculare a pensiilor vor pleca vineri catre toti pensionarii, conform planului, mentionand ca 3,8 milioane de pensii cresc, iar majorarea medie este de aproape 27%.
„Incepem cu subiectul asteptat de milioane de romani: recalcularea pensiilor, care este una dintre marile prioritati ale acestei guvernari. Alaturi de Ministerul Muncii si presedintele Casei Nationale de Pensii Publice ne asiguram azi ca totul este in grafic si deciziile de recalculare pleaca vineri spre toti pensionarii, conform planului. Din datele centralizate, 3,8 milioane de pensii cresc dupa recalculare, adica peste 82% din totalul pensiilor din Romania, iar cresterea medie a pensiilor este de aproape 27%”, a precizat, miercuri, Ciolacu, la inceputul sedintei de Guvern.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat ca cei mai multi pensionari vor castiga si nimeni nu pierde.
„Am finalizat recalcularea. Nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar au pensii diferite. Guvernul Ciolacu asigura cresterea sustenabila si continua a pensiilor. In lege s-a introdus un mecanism care garanteaza cresterea anuala a pensiilor fara a crea dezechilibre bugetare. Am eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile care ar fi putut duce la inghetarea pensiilor pana in 2070″, a spus Simona Bucura Oprescu.
Ministrul a mentionat ca in acest an pensionarii beneficiaza de doua majorari.
„In 2024, cei mai multi dintre pensionari beneficiaza de doua majorari: prima majorare la 1 ianuarie 2024. Au crescut toate pensiile ca urmare a cresterii punctului de pensie cu 13,8% de la 1.785 lei la 2.032 lei. A doua majorare la 1 septembrie 2024 pentru eliminarea inechitatilor prin recalcularea tuturor pensiilor. Cei mai multi vor castiga, nimeni nu pierde”, a mai spus ministrul.