Politia nu indrazneste sa intervina impotriva lui Teodosie: ”Persoanele prezente au fost atentionate verbal”
Politia Constanta a transmis, dupa slujba tinuta de IPS Teodosie la Catedrala Arhiepiscopala dupa ora 23.00, cand restrictiile in vigoare interziceau circulatia, ca fortele de ordine ”au actionat in zona respectiva”, atentionand verbal persoanele prezente.
”Cu privire la evenimentul religios desfasurat seara trecuta, la Catedrala Arhiepiscopala Sfintii Petru si Pavel, precizam faptul ca politisti si jandarmi constanteni au actionat in zona respectiva, informand persoanele cu privire la legislatia actuala in ceea ce priveste deplasarea in afara locuintei in intervalul orar 23.00 – 05.00, precum si obligativitatea purtarii mastii de protectie in mod corespunzator”, spune Inspectoratul de Politie Judetean.
”Politistii au adus la cunostinta cetatenilor masurile dispuse in actualul context epidemiologic. Reamintim ca scopul nostru nu este acela de a aplica sanctiuni, ci ca oamenii sa constientizeze riscurile la care se expun, daca nu respecta normele legale in vigoare”, potrivit IPJ.
”Persoanele prezente au fost atentionate verbal, politistii amintindu-le despre necesitatea adoptarii unui comportament responsabil”, mai afirma Politia Constanta.
Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, a transmis joi noaptea, la finalul Te Deumului oficiat la Catedrala Arhiepiscopala, ca multumeste autoritatilor care l-au facut sa intuiasca faptul ca se pot ruga credinciosii si la miezul noptii