Politician pro-rus din Bulgaria, arestat pentru spionaj in favoarea Rusiei. Socialistii il apara: „Arestarea a fost efectuata intr-un mod brutal prin spargerea usii”

externe

Politician bulgar

Zlatomir Diovlenski, un lider local din Plovdiv al Miscarii Nationale Rusofile, a fost arestat sub suspiciunea ca a divulgat secrete de stat, relateaza Euractiv.

Arestat luni de procurori si de Agentia de Stat pentru Securitate Nationala (SANS), impreuna cu un fost agent SANS, cei doi au fost pusi sub acuzare si eliberati pe cautiune a doua zi, marti. Ambilor li s-a interzis sa paraseasca tara.

Diovlenski a fost dus de catre ofiterii de contrainformatii la sediul din Plovdiv al Miscarii Rusofile, a confirmat Ivan Petkov, deputat al unui alt partid pro-rus, Partidul Socialist Bulgar (PSB).

Diovlenski, care a fost si candidat pentru Partidul Socialist Bulgar la alegerile din aprilie 2021, este acuzat ca e instigator, iar fostul agent SANS ca e faptuitor, a declarat Galin Gavrailov, procuror adjunct la Plovdiv.

„Arestarea a fost efectuata intr-un mod brutal prin spargerea usii apartamentului sau din Plovdiv la ora 5:30 in aceasta dimineata”, a declarat deputatul PSB Ivan Petkov, care este apropiat de familia arestatului.

Nikolai Malinov, liderul national al Miscarii Rusofile, care este, de asemenea, supus sanctiunilor in temeiul Legii Magnitsky din SUA, este judecat din 2022 sub acuzatia de spionaj pentru Rusia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: