Politistii au gasit droguri la Baile Tusnad, la manifestarile in care Viktor Orban a lansat atacuri extremiste la adresa UE. Cinci infractiuni de detinere de droguri
Politistii din Targu-Mures au depistat in timpul manifestarilor de la Baile Tusnad, la care a participat si premierul Ungariei, Viktor Orban, mai multe persoane care detineau droguri.
„In perioada 19 – 23 iulie 2022, politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Harghita din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Targu-Mures au actionat pentru combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, in orasul Baile Tusnad, cu ocazia desfasurarii unor manifestari publice.
Astfel, politistii au constatat 5 infractiuni de detinere de droguri, in vederea consumului propriu, fiind depistate in interiorul unui festival 5 persoane, toate din judetul Harghita, avand asupra lor diferite cantitati de droguri de risc, sub forma de cannabis si de mare risc, sub forma de comprimate de ecstasy.
Drogurile ar fi fost destinate atat comercializarii in cadrul festivalului, cat si in vederea consumului propriu.
Au fost intocmite dosare penale, sub aspectul savarsirii infractiunilor de detinere de droguri de risc, fara drept, pentru consum propriu si detinere de droguri de mare risc, fara drept, pentru consum propriu.
Cercetarile sunt continuate, impreuna cu procurorii D.I.I.C.O.T., pentru stabilirea intregii activitati infractionale”, se anunta intr-un comunicat al Politiei.
La Universitatea de Vara de la Baile Tusnad a participat si premierul Ungariei, Viktor Orban, care a facut mai multe declaratii scandaloase la adresa Uniunii Europene, ducand asftel aceasta manifestare care odinioara era caracterizata prin promovarea tolerantei intr-o zona a extremismului.
„Problema cea mai spinoasa continua sa fie problema demografica. Sunt mai multe inmormantari decat nasteri. (…) A doua provocare este fenomenul migrationist, care a impartit Europa in doua. Fenomenul migrationist a impartit in doua Europa. Pur si simplu Occidentul s-a destramat, s-a impartit in doua. Intr-o parte avem tari, natiuni, unde avem europeni si non-europeni, care traiesc laolalta. Acele state nu mai sunt natiuni, acolo sunt niste conglomerate de popoare. Nu mai putem vorbi, zic eu, de Occident, este vorba despre o structura post-occidentala si, conform regulilor matematicii, o se se intample acea mare schimbare demografica. In acea parte a a continentului nostru (…), procentajul populatiei non-europene va creste peste 50%.
Si avem cealalta parte a Europei, a Occidentului, Europa Centrala si de Est, adica este vorba despre noi. Nu as vrea sa creez confuzie, dar, totusi, o spun, in sensul spiritual Occidentul s-a mutat in regiunea noastra. Aici avem Occidentul, acolo avem o structura post-occidentala si se da o batalie intre cele doua parti ale Europei. Deci, noi am facut o oferta post-occidentalilor, le-am spus, lasati-ne in pace sa ne decidem fiecare cine cu care vrea sa fie vecin si cu cine vrea sa traiasca. Post-occidentalii au refuzat aceasta oferta si au spus nu, noi o sa va transformam in ceea ce suntem sau am devenit si noi. Acum se vorbeste mai putin despre migratie, dar credeti-ma, nimic nu s-a schimbat. Bruxellesul si echipele sorosiste pur si simplu vor ne sa ne forteze sa ii acceptam pe migranti”, a declarat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale.
In context, prim-ministrul Ungariei s-a referit la „ideologia gender”, mentionand ca „aceasta nebunie occidentala nu va avea majoritate in aceasta parte a lumii”.
„Pozitia noastra este foarte simpla si aici. Noi cerem, este o oferta de toleranta: nu vrem sa le spunem cum sa traiasca, le cerem doar ca sa accepte ca la noi tatal este barbat, mama este femeie si copiii nostri sa fie lasati in pace. Si asta sa fie acceptat si de armata lui Soros. Ar fi foarte important sa se inteleaga in Occident ca in Ungaria si in aceasta parte a lumii, acest lucru nu este o problema ideologica, ci pur si simplu este cea mai importanta problema a vietii. Niciodata aceasta nebunie occidentala nu va avea majoritate in aceasta parte a lumii. Pur si simplu, maghiarii si cateva alte popoare nu accepta ca sunt aceste chestii gender, transnational, transgender.
(…) Va rog, deci, sa nu confundam si sa nu ne lasam confundati cu razboi, cu crize energetice si economice, fiindca asta trage un paravan in fata ochilor nostri si in jurul problematicii transgender si a migratiei. Dar, de fapt, punctul de cotitura al viitorului sunt aceste probleme: demografia, migratia si ideologia gender si asta este miza luptei dintre stanga si dreapta. Nu uitati, doamnelor si domnilor, ca viitorul nostru depinde de aceasta problema si cum ne putem apara”, a mai afirmat Viktor Orban.
In discursul sau, premierul de la Budapesta a mai spus, printre altele, ca Ungaria va cauta aliati care impartasesc aceleasi viziuni, considerand foarte important ca tara sa ramana in afara razboiului, a migratiei, a impozitului global si a ideologiei transgender, precum si a recesiunii generale din Europa.