Ponta, contact direct cu o bolnava de Covid-19, face un „sacrificiu”. Nu mai merge in campanie pana nu se testeaza
Liderul Pro Romania Victor Ponta a anuntat ca duminica se va testa pentru COVID-19 si ca pana la primirea rezultatului nu va mai participa fizic la actiuni de campanie. El s-a intalnit joi cu candidatul formatiunii la presedintia Consiliului Judetean Bacau, medicul Aurelia Taga, care a fost diagnosticata ca fiind infectata cu noul coronavirus.
”Desi am respectat toate regulile de protectie, avand in vedere cazul colegei noastre de la Bacau, duminica in Bucuresti voi face din nou testul Covid 19. Pana ce primesc rezultatul, nu voi mai participa fizic la actiuni de campanie. Multa sanatate si mult succes candidatilor PRO Romania!”, a scris Ponta pe Facebook.
Candidatul Pro Romania la sefia CJ Bacau, medicul Aurelia Taga a anuntat vineri ca a fost diagnosticata cu COVID-19, dupa ce una dintre colegele sale a fost si ea diagnosticata. Taga declara ca deocamdata este asimptomatica.
Cu o zi in urma, ea aparea in mai multe fotografii, alaturi de liderul partidului Victor Ponta si de primarul Bacaului Cosmin Necula, fara masca, insa afirma ca au renuntat la masca si la distantare doar cat a fost facuta fotografia, astfel ca nici Ponta si nici Necula nu corespund definitiei date persoanelor considerate ”contact direct”.
”Eu fac campanie alaturi de candidatii PRO Romania-respectand toate regulile de siguranta ( masca, dezinfectant , numar de persoane, evenimente in spatii deschise ) / inclusiv momentul fotografiilor ( in care imi scot masca) este organizat de staff in conditii de siguranta! Voi face tot ce tine de mine sa imi protejez familia, colegii si toti cei cu care interactionez!”, a declarat la acel moment Victor Ponta.
Primarul Bacaului Cosmin Necula a anuntat ca intra in izolare.