Ponta, deseul politicii. Nu mai este dorit nici macar de PRU: „Asocierea cu Victor Ponta a fost o gafa teribila, am avut foarte mult de suferit”

politica

O parte din conducerea PRU solicita convocarea unui congres extraordinar. Intr-un comunicat transmis redactiei se aduc acuzatii grave atat liderului partidului, Bogdan Diaconu, cat si lui Sebastian Ghita.

In PRU a inceput sa circule o motiune, intitulata „PRU, incotro?”, la care ar fi aderat majoritatea membrilor Biroului National al partidului. In cadrul motiunii se aduc acuzatii grave lui Bogdan Diaconu, despre care se spune ca a pus partidul la dispozitia PSD. De asemenea, semnatarii tin sa sublinieze ca sustinerea aratata fata de Ponta in campania electorala a fost o „gafa teribila”.

„A sta sa te ancorezi intr-un om ca Victor Ponta, fost premier din afara partidului, si sa-ti subjugi toata campania in detrimentul masurilor si proiectelor tale a fost o greseala strategica uriasa. Putem spune cu certitudine ca a fost o gafa teribila propunerea lui Victor Ponta ca premier. Pe de alta parte, cand PRU isi asuma o propunere de premier, acel om militeaza pentru programul partidului, pentru solutiile respective si face front comun cu partidul respectiv pentru a oferi Romaniei o guvernare. Credem ca relatia a fost gresit inteleasa de ambele parti. Daca domnul Ponta nu intentiona sa vina cu arme si bagaje in campania PRU, trebuia sa spuna lucrurile acestea foarte transant. Poate le-a spus, noi nu am participat la decizie. Daca presedintele partidului a inteles ca domnul Ponta nu vrea sa faca lucrul acesta, trebuia sa recalibreze imediat discursul, strategia si sa puna accent pe atu-urile noastre, nu sa se angajeze in continuare pe un drum inchis. Din cauza acestei situatii, au existat colegi care au fost amenintati ca, dupa alegeri, se va avea grija de ei pentru ca s-au impotrivit acestei directii.

(…) Filialele din Ardeal au avut foarte mult de suferit din cauza asocierii cu PSD si cu Victor Ponta, precum si din cauza mesajelor pro-coruptie, data fiind sensibilitatea aparte a zonei. Nu s-a incercat niciun fel de sprijin pentru organizatiile PRU din Transilvania, ba, mai mult, SMS-urile de propunere a lui Victor Ponta ca premier au fost daunatoareimaginii si activitatii acestor filiale”, se afirma in motiune.

De asemenea, este criticata si pozitia avuta de Diaconu si Ghita in privinta lupttei anticoruptie.

„Amnistia penala a fost una din marile erori ale campaniei care a trecut, constituind punctul culminant al negarii de sine a PRU. Un partid care a depus in Parlament un proiect de lege al inchisorii pe viata pentru corupti a promovat in campanie iertarea coruptilor si de pedeapsa penala, si de recuperarea prejudiciilor. A fost ca si cum Papa de la Roma ar predica Islamul! Daca doriti sa stiti care au fost reactiile, cititi comentariile din mediul online de la vremea respectiva si veti afla cum a fost perceput PRU pentru acest mesaj care, iarasi, nu a avut acordul partidului, ci a circulat pe deasupra noastra!”, mai spun semnatarii motiunii.

Acestia atrag atentia si asupra unui alt moment ce;ebru din timpul campaniei electorale: „Difuzarea pana la saturatie a facaturii clipului Anonymus ne-a decredibilizat complet. Va fi nevoie de multa munca, seriozitate si o distantare totala de aceste practici ca sa recastigam increderea oamenilor”.

Diaconu mai este acuzat ca ia deciziile importante pentru partid in doua restaurante. „Frecventarea de catre presedintele PRU a unor persoane toxice, nefrecventabile, asocierea PRU cu unele dintre aceste persoane. Este strigator la cer ca asa zisul for de conducere al PRU s-a mutat de cateva luni de la Sediul Central de pe Bdul Nicolae Balcescu nr. 17-19 la restaurantele AGO si Isoletta, deciziile fiind aprobate nestatutar de catre un grup de persoane obediente”, se mai arata in motiune.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: