Ponta ia apararea RTV-ului: „Le spun focilor sa stea acasa, sa ne lase si pe noi sa alegem pe cineva”
Victor Ponta, fost premier PSD, intervine in scandalul declansat de RTV prin batjocorirea dupa moarte a jurnalistei Iulia Marin si sustine, delirant, ca totul a fost pus la cale de miscarea #Rezist.
„Nu trebuia exploatat politic asa ceva. Faptul ca un jurnalist (Victor Ciutacu) are o opinie despre alt jurnalist (Catalin Tolontan)… Nu au nevoie de asa ceva, nu ma bag in asemenea conflicte.
Dar am vazut ca deodata, cei care ne dadeau lectii, cand trebuiau sa faca miscari de strada – eu ii numesc dresorii de foci, care primesc ordin din afara – a aparut iar Ciolos. Eu nu sunt de acord cu inchiderea televiziunilor. Nu sunt de acord ca nu trebuie sa discuti un subiect.
Am fost si eu tocat in toate felurile. M-am adresat CNA-ului. N-am cerut sa se inchida vreo televiziune.
Sunteti televizunea cu cel mai mare rating. Tot timpul, acesti dresori nenorociti de foci – ‘daca votezi cu PSD esti un nenorocit, daca te uiti la Romania TV esti un prost. Daca votezi cu Ciolos sau cu Iohannis esti bun’.
E genul de manipulare pe care au facut-o toti fascistii si comunistii.
Daca nu-ti place, nu te uita!”, a declarat Victor Ponta, duminica seara, la Romania TV.
„Il vedem pe domnul Ciolos in Parlamentul European. Se bate pentru agricultura din Romania? Nu. A blocat fondurile pentru Romania. Acesti oameni sunt platiti sa fie impotriva Romaniei.
(…) Ciolos este un exponent al lor, al celor care promoveaza discursul urii. Dupa 10 ani cu Iohannis si 10 ani cu Basescu, le spun focilor sa stea acasa, sa ne lase si pe noi sa alegem pe cineva, al Romaniei”, a mai spus Ponta.
Presedintele REPER, Dacian Ciolos, ii indeamna pe liderii politici din Opozitie sa stranga randurile si sa solicite ridicarea licentei in cazul postul Romania TV. „Romania TV este un instrument de intimidare si propaganda, construit de politicieni interesati sa influenteze jocul politic in directiile dorite de ei”, subliniaza Ciolos.
„Ticalosia Romania TV cere un comportament exemplar: inchiderea acestei statii TV.
In lumina ultimelor evenimente, observ ca Opozitia politica din Romania nu reuseste sa functioneze nici corect, nici eficient. Pot sa inteleg ca exista diferente de pozitionare intre noi, insa nu inteleg aceasta tacere asurzitoare in acest caz extrem de grav. Sper ca liderii partidelor de opozitie nu asteapta sa treaca furtuna, sa poata merge din nou in studiourile unei televiziuni care a incalcat orice limite profesionale, etice, morale si de bun-simt.
Clasa politica din Romania, Putere si Opozitie, a girat ani in sir comportamentul acestei televiziuni prin prezenta la acest post si finantarea lui. Cunosc aceasta realitate, pentru ca am auzit mereu de la multi dintre specialistii de comunicare ca nu e bine sa te certi cu ei, ca au audienta mare, ca iti pot face rau si multe alte argumente din aceeasi categorie.
Sa fim cinstiti cu noi insine: Romania TV este un instrument de intimidare si propaganda, construit de politicieni interesati sa influenteze jocul politic in directiile dorite de ei. Instrument finantat cu foarte multi bani publici, in functie de interesele politice. Nu este o institutie de presa, iar multi dintre cei care lucreaza acolo si apar in studiouri nu sunt jurnalisti, chiar daca incearca sa pretinda ca ar fi.
Romania TV este afacerea unui infractor periculos, dat in urmarire generala, un individ care a fugit intr-o tara prorusa unde se adaposteste de lege si puscarie. Oamenii care i-au construit acest instrument de intimidare au sprijinit aparitia si dezvoltarea AUR, un partid politic extremist prorus care, pentru prima data, este capabil sa ameninte traseul european al Romaniei. O parte dintre ei consiliaza conducerea PSD, care se foloseste de acest post pentru a-si intimida contracandidatii politici.
Guvernul proeuropean de la Chisinau a interzis difuzarea RTV in Republica Moldova pentru propaganda prorusa. In Romania, nu argumentele lipsesc, ci curajul.
Inchiderea RTV nu este despre presa, este despre libertate si democratie. Inainte de libertatea lui Victor Ciutacu de a terfeli oameni si destine, intrebati-va unde este libertatea victimelor sale. Am ajuns sa protejam infractorii, sub pretextul unei libertati depline, ignorand victimele.
Invit toti liderii politici din opozitie sa se alature acestui demers de a cere ridicarea licentei de emisie a Romania TV. Nu intr-un demers abuziv, de suprimare a unei institutii de presa, ci legal, cu exemple si argumente solide, care demonstreaza ca avem de-a face cu un instrument politic de dezinformare, manipulare si intimidare, deghizat in institutie de presa.
Consiliul National al Audiovizualului, o institutie puternic slabita de controlul politic, nu isi foloseste in prezent parghiile pentru a opri aceste derapaje grave si a proteja cetatenii de manipulare, dezinformare si incitare la discriminare. Nu am mari asteptari de la actuala coalitie de guvernare, dar imi propun ca pe lista de prioritati pentru alegerile de anul viitor sa fie reformarea completa a CNA si noul organism sa aiba capacitatea sa inchida instrumentele de manipulare care emit, in ciuda miilor de pagini de sanctiuni primite.
Si, ca sa fie limpede, ca am vazut diverse interpretari: nu retrag eu licente TV, nu vreau eu sa pedepsesc pe cineva, ca nu e rolul meu. Politicienii nu au dreptul sa faca asta si nu ar trebui sa aiba aceasta putere vreodata intr-o democratie. Dar am dreptul la opinie avizata si sa atrag atentia atunci cand derapajele continua la nesfarsit si nu mai exista nicio limita, iar cetatenii sunt manipulati si dezinformati. Opinia mea fara echivoc azi este ca Romania TV ar fi trebuit sa ramana de mult timp fara licenta, daca institutiile independente de reglementare ar fi functionat si ar fi respectat legea. Iar daca la Romania TV mai exista jurnalisti pe bune, le cer sa nu plece capul si sa iasa din mocirla”, a scris Ciolos pe Facebook.
Postul Romania TV si-a anuntat, sambata, pozitia in cazul Iulia Marin, dupa ce Victor Ciutacu a provocat un amplu val de indignare publica cu declaratiile sale batjocoritoare la adresa jurnalistei decedate.
„Q.E.D. Pozitia oficiala a televiziunii Romania TV in cazul Iulia Marin (jurnalista care s-a sinucis) & Catalin Tolontan – Libertatea (redactorul-sef care a trecut peste legislatia muncii si peste decizia medicului Iuliei Marin)”, a scris RTV pe site.
„Datele si informatiile stranse pana astazi nu mai lasa loc de nici o indoiala. Da. Iulia Marin a fost ajutata. De catre Catalin Tolontan, de catre colegi (asa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai ca… a fost ajutata sa se sinucida.
(…) Scandalul declansat de Tolontan si de redactia Libertatea!!! (nu credem ca toti jurnalistii de acolo il sustin pe Tolontan) a avut un singur scop: blocarea investigatiei lui Victor Ciutacu, ascunderea responsabilitatii legale si morale a domnului Redactor-Sef Catalin Tolontan.
Reclamatia la CNA si petitia semnata de catre cadrele Sorosiste au scopul de a obliga Romania TV sa-l cenzureze pe Victor Ciutacu.
Acest lucru nu se va intampla, iar adevarul despre contributia lui Catalin Tolontan la sinuciderea Iuliei Marin va fi dezvaluit.
(…) Toata polologhia insirata de acesta despre binele public si despre protectia persoanelor cu probleme psihice este doar ipocrizie, minciuna si hotie intelectuala. Jurnalistul Catalin Tolontan este cel care incita public la ura impotriva unuia dintre cei mai respectati jurnalisti – Victor Ciutacu”, a mai sustinut RTV.
Victor Ciutacu a avut, joi, o prima reactie in urma amplelor proteste legate de modul in care a ales sa comenteze problemele de sanatate pe care le-a avut jurnalista Iulia Marin, recent decedata.
„In epoca postadevar, ‘lumea buna’ are raspunsuri la tot, nu si intrebari. Iar dezbaterea a fost, de facto, desfiintata in societate. Totul e unilateral. Esti in haita sau vine valul peste tine.
Exista o vorba desteapta conform careia oamenii care au numai certitudini sunt imbatabili. Uite mai sunt si unii care gandesc cu capul lor. Si care nu se indoaie, nici la linsaje, nici la spaime, nici la mistificari, nici la presiuni. Fiindca asa-s nascuti si, ulterior, educati.
Omul care va scrie aici a supravietuit valului de ura indreptat impotriva lui de un sef de stat aflat in varful popularitatii sale. Si, desi brazdat de cicatrici, ca violenta lasa urme, a crescut, pe picioarele lui, pe mintea lui, pe ambitia lui. Asta va face si mai departe. Va continua sa intrebe, sa cerceteze, sa se indoiasca. Cu sau fara cozi de topor in proximitate…”, a scris Ciutacu pe Facebook.
„Ma simt ca pe vremea apelurilor intelectualilor lui Basescu. Sunt aceiasi, plus niste pripasi care au imbratisat doctrina oficiala, doar ca de data asta tinta sunt eu. Ho, ba, ca nu candidez la nimic, nici macar la presedintia scarii de bloc! Altfel, e bine ca se devoaleaza in clar reteaua. Nu ca nu i-am fi stiut, dar macar acum avem inventarul aproape complet. Sper ca, pana dimineata, sa se adauge Plesu, Patapievici, Tismaneanu si Van Groningen”, a sustinut Ciutacu.
Peste 2.000 de medici, jurnalisti, scriitori, profesori si oameni obisnuiti au semnat un apel prin care condamna discursul „practicat de postul de televiziune Romania TV, care incita la ura si discriminare fata de persoanele cu probleme de sanatate mintala”. Victor Ciutacu si mai multi invitati ai RTV au incercat sa o umileasca pe jurnalista Iulia Marin si dupa moarte. Redactia aktual24.ro sustine acest demers.
De altfel, chiar si Liliana Ruse de la Romania TV a tinut sa se disocieze de comportamentul lui Victor Ciutacu.
”Am un handicap cand vine vorba de exprimat emotii. Lucrurile stau cam asa: am fost diagnosticata cu depresie in urma cu 14 ani, la moartea tatalui meu. M-a chinuit doi ani. Am tratat-o si am crezut ca am scapat. Insa depresia stie sa astepte. Si a muscat din nou, dupa 12 ani. A venit dupa o problema de sanatate, cu traume majore pentru mine. Din nou, tratament si terapie. Am zile bune si zile crancene. Si ma rog sa am puterea sa pot astepta mai mult decat ea. Acum sunt functionala si asta mi-e suficient.
Scriu asta pentru mine, dar mai ales pentru Iulia. Un om nu poate fi redus la boala sa. Iulia nu a fost doar un om cu afectiuni psihice. A fost un om bun, curat si curajos. Si un jurnalist adevarat, cu tot ce presupune asta”, a scris Ruse pe Facebook.
Apel impotriva discursului practicat de postul de televiziune Romania TV, care incita la ura si discriminare fata de persoanele cu probleme de sanatate mintala:
„Noi, institutiile si organizatiile care semneaza acest apel public, respingem ferm discursul impotriva persoanelor cu afectiuni psihice, promovat in prime-time de postul Romania TV in seara zilei de 19 aprilie 2023.
In acord cu valorile profesiilor noastre, de medici, psihologi, profesori, jurnalisti, artisti, reprezentanti ai societatii civile, o spunem cu toata claritatea si responsabilitatea: astfel de mesaje sunt nedemocratice si incurajeaza izolarea oamenilor cu afectiuni psihice.
Nu e intaia data cand, in spatiul audiovizual, se promoveaza un limbaj si idei care incita la ura. De data aceasta, victima principala este o persoana care nu se mai poate apara: jurnalista de 32 de ani Iulia Marin, care a decedat acum cateva zile.
Iulia Marin a lucrat de-a lungul unei cariere de 11 ani la publicatiile Adevarul, Pressone, Recorder, Gandul si Libertatea. Si-a facut meseria cu dedicare si cu talent. Integritatea si discernamantul ei profesional n-au fost puse niciodata sub semnul indoielii.
Ziarista s-a luptat cu o suferinta psihica diagnosticata si tratata ani de zile, timp in care Iulia a continuat sa munceasca, asa cum o fac milioane de femei si barbati din Romania, care muncesc in conditiile in care au diverse boli, de la cancer la nevroze si de la suferinte cardiace la diabet sau bipolaritate.
Mai ales pentru oamenii cu boli psihice, munca, mediul colectiv, responsabilitatile sunt recomandate de medici, ca insotitoare ale tratamentului si terapiei. Iulia Marin insasi a scris de repetate ori cum o ajuta munca de ziarista si viata de redactie „care m-a incurajat si sustinut, mi-a acordat incredere cand eu nu mai credeam deloc in mine, mi-a cultivat aceasta incredere si m-a ridicat de pe banca de rezerve pe care singura ma asezasem”.
In redactii, „nu de putine ori, auzeam: «Avem nevoie de tine». O vorba in care nu credeam, nu-mi mai vedeam utilitatea si nici contributia”, a marturisit ea publicului.
Miercuri, 19 aprilie 2023, la emisiunea lui Victor Ciutacu de la postul Romania TV, a fost atacata nu doar memoria acestei femei care nu mai e. S-a prezentat, intr-un stil brutal, si cazul unui alt ziarist, un barbat care are si el o suferinta psihica. Ambele persoane au fost „tintite” pentru ca postul RTV sa ilustreze ideea ca „Oamenii aia sunt tulburati psihic, ca nu vreau sa spun mai mult decat atat, produceau materiale de presa. Pixul domnisoarei Marin e o arma. Care folosita cu ticalosie poate distruge destine”.
Minute in sir, au fost ridiculizati si atacati oameni, decedati sau vii, pentru ca au boli psihice si au fost invinovatiti cei care ii angajeaza sau colegii alaturi de care lucreaza. In locul medicilor, al specialistilor si al legii, un post de televiziune considera ca poate decide el cine e apt si cine este inapt de munca, cine merita un salariu si cine nu, cine e de incredere si cine nu.
Noi, semnatarii acestui apel, refuzam sa credem ca Romania poate asista la normalizarea discriminarii la adresa celor cu suferinte psiho-emotionale. Nu este normal, nu este omeneste sa instigi impotriva celor suferinzi, indiferent de boala lor si sa le pui sub semnul indoielii capacitatea de a-si castiga existenta, in mod liber si demn.
Ne adresam urmatoarelor autoritati publice, dar ne adresam si organizatiilor din domeniul publicitatii, precum si firmelor private care isi deruleaza campanii publicitare pe postul de televiziune Romania TV. Aveti aici transcrierea acestei emisiuni.
Oricat de rau va produce lectura, va rugam sa faceti efortul de a citi, ca sa respectam nu doar socul din familiile oamenilor atacati direct, dar si oroarea care cuprinde orice om martor la promovarea unor asemenea idei, despre inferioritatea copiilor, parintilor si prietenilor nostri bolnavi.
Pe aceste firme nationale si internationale, precum si pe organizatiile precum IAA si RAC, care autoreglementeaza etica din publicitatea romaneasca, le intrebam: este prevazuta in codul dumneavoastra de responsabilitate sociala asocierea cu posturi TV care incita la discriminare? Catre CNA ne adresam, respectuos, si ii intrebam cand vor face, cu adevarat eficient, din interesul publicului motivul existentei lor ca institutie?
Noi, ca societate, am ajuns ca in schimbul licentelor gratuit acordate posturilor TV pentru a ne informa, sa primim insulte si instigari la ura. Catre Consiliul pentru Combaterea Discriminarii inaintam rugamintea de a privi minutele acestei emisiuni care, in opinia noastra, a dus limbajul urii la noi cote, chiar si pentru nivelul substandard al unor posturi TV din Romania.
Incheiem aceasta scrisoare printr-un apel catre toti cei care se simt, deseori pe buna dreptate, prea lipsiti de speranta, de putere si de metode de a mai crede ca putem schimba ceva: daca nu ne ridicam vocile acum, pentru a proteja memoria unui om care nu se mai poate apara, atunci cand merita sa vorbim?”.