Ponta, invitat de premierul Georgiei la Supercupa Europei. Vezi legaturile acestuia cu OLIGARHII rusi
Prim-ministrul Victor Ponta este invitat marti seara la Supercupa Europei la fotbal, informeaza site-ul agenda.ge, preluat de Agerpres. Partida va fi disputata de FC Barcelona si FC Sevilla in capitala Georgiei.
Premierul roman a fost invitat, alaturi de premierul Estoniei Taavi Roivas, de catre omologul georgian, Irakli Garibashvili.
Nu este prima oara cand Victor Ponta vine in Georgia pentru a participa la un eveniment sportiv, mentioneaza aceeasi sursa. In martie 2014, cand a efectuat o vizita in Georgia, premierul roman si-a facut timp sa mearga la un meci de rugby.
Pe langa intrevederile la nivel inalt pe care le-a avut atunci la Tbilisi, Ponta a urmarit si meciul Romania – Georgia din finala Cupei Europene a Natiunilor.
Inainte de meciul de fotbal de marti seara, premierul georgian ii va invita pe cei doi oaspeti la un dineu oficial, mai scrie agenda.ge.
Irakli Garibashvili a fost partener de afaceri cu fostul premier georgian, Bidzina Ivanishvili. Garibashvili a fost lasat urmas pe scaunul de premier de catre Ivanishvili in noiembrie 2013.
Ivanishvili este unul dintre cei mai bogati oameni din lume, in 2012 fiind cotat de Forbes pe locul 153, cu o avere de 6,4 miliarde de dolari. El si-a facut averea la inceputul anilor ’90 in Rusia, impreuna cu oligarhii care controlau la acea vreme Moscova.
Ivanishvili si-a inceput afacerile impreuna cu Vitaly Malkin, un oligarh si politician cu mare influenta la Kremlin pana de curand.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook