Ponta isi incepe in forta activitatea la Guvern. Ii cheama sambata pe oamenii lui Dragnea pentru a da explicatii

politica

Fostul secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, a plecat de la Palatul Victoria dupa o discutie de aproximativ o jumatate de ora cu noul sef al institutiei, Victor Ponta, potrivit unor surse guvernamentale citate de Agerpres.

Secretarul general al Guvernului i-a cerut lui Busuioc lamuriri si documente despre activitatea SGG, institutie a carei conducere a preluat-o vineri, conform acelorasi surse. Busuioc, unul dintre apropiatii lui Dragnea, a refuzat doua zile la rand sa contrasemneze decizia prin care Grindeanu l-a inlocuit din functia de secretar general.

Victor Ponta este in continuare la Palatul Victoria, unde isi desfasoara activitatea de preluare a mandatului.

La Palatul Victoria a ajuns, de scurt timp, si ministrul Comunicatiilor, Augustin Jianu, propus interimar ca vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale, Administratiei si Fondurilor Europene, in urma demisiei din functie a lui Sevil Shhaideh.

Potrivit unor surse oficiale, premierul Sorin Grindeanu, aflat la o actiune politica la Organizatia PSD Timis, urmeaza sa se intoarca cursul acestei seri la Bucuresti.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: