„Porc mistret solemn al politicii romane”. Cristian Tudor Popescu, explozie de revolta dupa ce Tariceanu a atacat-o pe Kovesi
Cristian Tudor Popescu a avut o reactie foarte dura la adresa lui Calin Popescu Tariceanu, dupa ce acesta a atacat-o violent pe Laura Codruta Kovesi.
CTP a intrat in direct la Digi24 la scurt timp dupa ce in studio s-a aflat Calin Popescu Tariceanu.
„L-am auzit pe acest porc mistret solemn al politicii romane, platesc eu amenda, am auzit o fraza colosala: ‘Cum va imaginati ca in Parlamentul Romaniei s-au putut face legi pentru o persoana fizica?’.
Ce-si imagineaza, ca domnii din UE nu stiu fir-a-par de sulurile alea de hartie igienica, ca alea nu-s dosare, ale Sectiei speciale. Modul ticalos in care a fost data afara? Stiu foarte bine. Ameninta ca ‘sa nu ziceti ca nu v-am spus’.
Evident ca ei (liderii UE) stiu foarte bine pe cine au ales. Nu imaginea Romaniei ar fi afectata, ea nu s-a dus acolo trimisa de Romania, s-a dus in nume propriu, ca Simona Halep.
Imaginea UE ar fi afectata, nu a Romaniei! Credeti ca UE nu verifica, asa cum face in cazul Rovanei Plumb? O verifica acum”, a declarat CTP la Digi24.
Cu putin timp mai inainte, Tariceanu o atacase violent pe Kovesi.
”Este o persoana care e caracterizata de mediocritate profesionala, slugarnicie si duplicitate. Este sanctionata cu doua decizii ale Curtii Constitutionale. Este o lectie care ni se da, o lectie in sensul prost in care intelege UE sa isi faca treaba. La audierile care au avut loc in PE in legatura cu candidatii, candidatul francez a iesit cu mult in fata doamnei Kovesi. Acum ce vedem? Ca, de fapt, nu conteaza calitatile profesionale, CV-ul, experienta, ci jocul politic. E demonstratia dublului standard care ni se aplica. Pe scurt asta e parerea mea. Nu sunt incantat, ne se transmite ca noi trebuie sa inghitim. Ambasadorii primesc o comanda politica din partea tarilor lor, o comanda care e politica”, a declarat Tariceanu la Digi24.
Anterior el a lansat, pe Facebook, un avertisment liderilor UE.
„Degeaba am tras semnale de alarma, liderii europeni sunt surzi la ele, precum si la gemetele celor care au ajuns in puscarie din cauza abuzurilor infaptuite de Laura Codruta Kovesi si a sistemului care o tine in functii. Dupa ce a nenorocit Justitia din Romania acum este chemata sa distruga si Justitia europeana. Lideri ai Uniunii, sa nu ziceti ca nu v-am spus!”, sustine Tariceanu intr-o postare pe Facebook.