Postasul nu mai suna de doua ori: angajatii Postei Romane au intrat de astazi in greva generala, dar conducerea companiei asigura ca pensiile vor fi livrate
Conducerea Companiei Nationale „Posta Romana” a luat la cunostinta decizia Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania de a declansa conflictul colectiv de munca sub forma unei greve generale, in data de 1 aprilie.
Compania Nationala „Posta Romana” transmite intr-un comunicat oficial ca a pus la dispozitia salariatilor toate posibilitatile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de munca.
”Compania a solicitat medierea, insa reprezentantii SLPR au refuzat acest lucru. In contextul in care negocierile intense purtate inca de la finalul anului trecut intre Compania Nationala „Posta Romana” si SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declansarea grevei generale a unei parti a angajatilor, Posta Romana face urmatoarele precizari: v Compania Nationala „Posta Romana” va asigura intocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale si legale a trimiterilor si drepturilor sociale pentru toti clientii, iar o intarziere a acestora este exclusa. Asiguram toti clientii, partenerii si institutiile bancare de stabilitatea si functionalitatea serviciilor, precum si de soliditatea politicilor de management aflate in curs” anunta Posta Romana.
Compania subliniaza ca ”escaladarea conflictului de munca este una artificiala, iar Compania Nationala „Posta Romana” a luat toate masurile pentru depasirea acestuia.
”Asiguram pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Nationale „Posta Romana” ca nu va exista nicio persoana care sa nu isi primeasca drepturile in termen, in luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, pana pe 15 APRILIE, asa cum ne-am asumat angajamentul!”, arata Posta Romana.
Compania Nationala „Posta Romana” precizeaza ca majoritatea covarsitoare, peste 80% dintre salariati, isi va indeplini atributiile de serviciu cu profesionalism, ca si pana acum! La conflictul colectiv de munca au aderat, in scris, aproximativ 20% din angajatii Companiei.
“Vreau sa ii asigur, in primul rand, pe toti cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Nationale „Posta Romana” ca nu va exista nicio persoana care sa nu isi primeasca drepturile in termen, in luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, pana la 15 aprilie, asa cum ne-am angajat pana acum! Informatiile cu privire la afectarea populatiei sunt false si sunt transmise cu rea-credinta!”, a declarat Valentin Stefan, directorul general al Postei Romane.