Poveste din subteranele Azovstalului asediat de Rusia: „Intr-o zi, ginerele meu a adus niste biscuiti plini de ciment. Erau si rusi”
Elina Vasilivna era functionara la otelaria Azovstal din Mariupol si stia ca in fabrica exista o importanta rezerva de apa, asa ca, atunci cand casa ei a ramas fara alimentare cu apa potabila, i-a propus sotului sa se refugieze acolo. Se intampla la 4 martie, scrie agentia EFE intr-un reportaj, adaugand ca Elina nu a mai vazut lumina zilei decat dupa aproape doua luni, cand a reusit sa iasa din Azovstal cu primul convoi al ONU care a evacuat civili din Mariupol.
„Cand am iesit nu ne-a venit sa credem in ce hal arata orasul nostru. Aproape ca nici nu se mai vede, este totul negru. Orasul este cladit acum pe cadavrele oamenilor carbonizati. Parca ar fi titei peste tot”, povesteste Elina, care a reusit sa iasa din otelarie la 1 mai. A parasit combinatul siderurgic impreuna cu alti 100 de civili.
Nici ea, nici cei care se aflau in interiorul otelariei nu au mai putut sa comunice cu oamenii din afara Azovstal de cand au intrat acolo. Auzeau constant zgomotele bombardamentelor. „Zidurile se cutremurau, totul se cutremura”, spune Elina, care are in jur de 60 de ani si care agita din maini in sus si-n jos incercand sa imite miscarea peretilor.
Elina a stat cu sotul, fiul si ginerele ei intr-unul din numeroasele adaposturi care, spune ea, existau in combinatul siderurgic. Femeia spune ca sunt cel putin 30 de astfel de adaposturi, dar este convinsa ca peretii unora dintre acestea nu au rezistat bombardamentelor, asa ca – spune ea – cu siguranta sunt civili morti.
Cand au ajuns in otelarie au fost foarte fericiti pentru ca au crezut ca aici erau feriti de bombardamentele care le distrusesera partial locuinta.
„Eu eram functionara de birou acolo, stiam ca exista o rezerva uriasa de apa si ca asta era cel mai important pentru a supravietui, asa ca ne-am luat haine si mancare si ne-am pus la adapost”, povesteste Elina, care marturiseste ca nici nu i-a trecut prin cap ca nu vor mai putea iesi de acolo.
In refugiul in care s-a adapostit Elina impreuna cu familia ei se mai aflau 30 de persoane. Una dintre ele s-a ocupat inca din primul moment de gatit. Au gasit in otelarie un depozit in care au gasit intre altele macaroane, lucerna, biscuiti. Insa depozitul a fost bombardat si a venit si momentul in care mancarea s-a terminat.
„Mancarea era imprastiata pe jos, amestecata cu tarana. Intr-o zi, ginerele meu a adus niste biscuiti plini de ciment. A trebuit sa-i curatam si sa-i mancam asa, pentru ca altfel ramaneam flamanzi”, povesteste ea.
Au cerut de mancare luptatorilor din batalionul Azov, format din combatanti de extrema dreapta care luptau impotriva Rusiei din interiorul otelariei, scrie EFE.
Primeau mancare cu portia si trebuiau sa mearga zi de zi sa o aduca de la locul in care batalionul Azov isi instalase „cartierul general”, la o distanta de circa 1,5 kilometri de refugiul in care se afla ea, spune Elina. Ginerele ei era cel care facea zi de zi acest drum. I-au dat o cascheta si o vesta pe care si le punea cand se ducea dupa mancare”, explica Elina.
Luptatorii din batalionul Azov le dadeau adultilor o ratie de mancare pe zi. Copiii o duceau mai bine, mancau biscuiti si uneori dulciuri”, povesteste femeia. Din fericire, in refugiul in care se adapostise ea nu erau bebelusi, in schimb se aflau in total sapte copii.
Elina spune ca aveau un aparat de radio. Ascultau stiri in limba rusa si ucraineana. „Ascultam ambele tabere, pentru a vedea ce spune fiecare”, explica Elina, care povesteste ca erau si refugiati „rusi” care ascultau stirile si care erau convinsi ca separatistii prorusi vor ajuta oamenii.
In fapt, Elina spune ca in timpul evacuarii unii au decis sa ramana pe „teritoriul rusesc”, aluzie la orasul Mariupol, deja ocupat de trupele ruse cu exceptia otelariei Azov. Elina povesteste ca rusii le spuneau sa nu se duca in Ucraina pentru ca acolo e razboi.
In schimb, Elina este hotarata sa nu se mai intoarca niciodata la Mariupol daca orasul nu va fi din nou al Ucrainei.
