Povestea FABULOASA a jucatorului care a salvat Franta aseara. Un destin extraordinar

sport

Dimitri Payet, omul care a marcat golul victoriei pentru nationala Frantei in meciul de deschidere de la Euro 2016, are o poveste de-a dreptul incredibila, scrie ziare.com.

Pana sa ajunga un fotbalist cunoscut si foarte bine platit, Payet a fost nevoit sa isi paraseasca familia si chiar sa lucreze intr-un magazin de haine pentru a-si suplimenta veniturile. Povestea lui Dimitri Payet incepe in Reunion, teritoriu francez din Oceanul Indian, situat intre Madagascar si Mauritius.

Francezul a inceput fotbalul la o formatie locala din Reunion, Saint-Philippe, trecand apoi la o alta grupare din insula franceza, Saint-Pierroise. La varsta de 12 ani, profitand de un parteneriat pe care clubul din Reunion il avea cu Le Havre, a facut pasul catre fotbalul din Franta continentala.

Plecat singur intr-un loc complet strain, Payet nu s-a adaptat la academia de fotbal a celor de la Le Havre si, dupa patru ani, a revenit pe meleagurile natale, semnand cu cei de la AS Excelsior. Nu a stat decat un sezon in campionatul din Reunion, pentru ca primit o noua sansa de a evolua in Franta.

A fost legitimat de FC Nantes, insa „canarii” l-au pus sa isi dovedeasca valoarea. Trimis la echipa secunda, in liga a patra franceza, Payet a fost nevoit sa munceasca part-time la un magazin de haine pentru a se putea intretine, existand si un reportaj realizat de francezi la vremea respectiva.

Dimitri a strans insa din dinti, a jucat bine pentru echipa secunda a lui Nantes, iar dupa jumatate de an a fost promovat in lotul mare.

De aici, parcursul sau a fost unul ascendent, chiar daca nu tocmai lin sau lipsit de probleme.

In 2007, dupa ce Nantes a retrogradat, a fortat un transfer si a plecat la Saint Etienne pentru patru milioane de euro.

Patru ani mai tarziu, in vara lui 2011, el facea pasul catre campioana en-titre a Frantei, Lille, care platea 9 milioane de euro in schimbul sau. Dupa alti doi ani, un alt transfer il ducea la Marseille pentru 11 milioane de euro, Payet fiind deja un nume cunoscut in fotbalul francez.

In vara anului trecut, Dimitri Payet a ajuns in Premier League, semnand un contract pe cinci ani cu West Ham United. A facut un prim sezon impresionant in Anglia si a fost nominalizat chiar la titlul de „jucatorul anului in Premier League”.

Ironic, Payet a debutat in nationala Frantei pe 9 octombrie 2010, intr-un meci contra Romaniei din preliminariile Euro 2012, remarcandu-se imediat cu o pasa de gol.

Vineri seara, Dimitri Payet a fost cel mai bun jucator de pe teren in partida Franta – Romania, din deschiderea Euro 2016, oferind un assist si marcand golul victoriei pentru gazdele turneului final.

La 29 de ani, impliniti la sfarsitul lunii martie, francezul mai are inca foarte multe de spus in fotbal.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: