Pozitia adoptata de Joe Biden in privinta razboiului dintre Israel si Hamas ii nemultumeste pe musulmanii din SUA si ar putea afecta rezultatul alegerilor din 2024
Americanii arabi si musulmani si aliatii lor critica raspunsul presedintelui Joe Biden la razboiul Israel-Hamas, cerandu-i acestuia sa faca mai mult pentru a impiedica o criza umanitara in Fasia Gaza, altfel riscand sa piarda sprijin in alegerile din 2024, informeaza Reuters, citata de Agerpres.
Multi arabi americani sunt nemultumiti ca presedintele Biden nu a facut eforturi pentru o incetare umanitara a focului, chiar daca palestinienii sunt ucisi in fuga lor de bombardamentele Israelului asupra Fasiei Gaza, au declarat mai mult de 12 academicieni, activisti, membri ai comunitatii si oficiali ai administratiei americane.
Frustrarea lor tot mai mare ar putea avea un impact asupra candidaturii presedintelui Biden la alegerile din 2024, despre care sondajele de opinie arata ca va fi probabil o competitie cu favoritul republican, fostul presedinte Donald Trump.
In Michigan, un stat foarte disputat, arabo-americanii detin 5% din voturi. In alte state disputate, precum Pennsylvania si Ohio, ei reprezinta intre 1,7% si 2%, a spus Jim Zogby, presedintele Institutului Arab American. Presedintele Biden a castigat in Michigan 50,6% din voturi in 2020, fata de 47,8% cat a obtinut Trump, iar in Pennsylvania 50,01% fata de 48,84% pentru Trump, o diferenta de mai putin de 81.000 de voturi.
Este putin probabil ca americanii arabi si musulmani sa il sustina pe Donald Trump la scrutinul de anul viitor, dar ar putea sa nu participe la alegeri si sa nu voteze pentru Joe Biden, au spus unii activisti.
Desi condamna atacurile din 7 octombrie ale Hamas asupra civililor din Israel, care au ucis 1.400 de oameni, arabo-americanii considera ca raspunsul israelian este disproportionat si ca esecul presedintele Biden de a condamna bombardamentele ii determina pe multi sa puna la indoiala promisiunea sa pentru o politica externa „centrata pe drepturile omului”.
Marti, oficialii americani s-au alaturat ONU si Canadei pentru a face eforturi in vederea impunerii unei pauze in atacurile Israelului asupra Fasiei Gaza, astfel incat alimente, apa si medicamentele sa poata fi livrate civililor palestinieni.
Abdullah Hammoud, primul primar arabo-american din Dearborn, Michigan, unde se afla cea mai mare populatie musulmana pe cap de locuitor din SUA, a condamnat esecul presedintelui Biden de a condamna amenintarile israeliene de a intrerupe furnizarea de apa, electricitate si alimente pentru peste doua milioane de palestinieni din Fasia Gaza.
Linda Sarsour, fost director executiv al Asociatiei Arabe Americane din New York, le-a spus sambata sutelor de participanti la un eveniment al Consiliului pentru Relatii Americano-Islamice (CAIR) ca musulmanii americani ar trebui sa conditioneze toate donatiile politice de schimbarea politicilor.
Multi fac presiuni asupra presedintelui Biden pentru a determina Israelul sa opreasca temporar atacurile asupra Fasiei Gaza, care au ucis mii de palestinieni.
Bombardarea Gaza de catre Israel se afla „acum in domeniul genocidului, care vizeaza intreaga populatie palestiniana”, a declarat CAIR, cel mai mare grup musulman pentru drepturile civile din SUA, adaugand ca oficialii guvernamentali vor fi „complici la purificarea etnica a Gazei” daca nu intervin.
Sustinerea presedintelui Biden pentru noi ajutoare SUA destinate Israelului, in valoare de peste 14 miliarde de dolari, i-a atras, de asemenea, critici.
Presedintele Joe Biden a numit mai multi arabi americani si musulmani in posturi politice decat orice alt predecesor, precum si pe primii doi judecatori federali musulmani, dar aceasta diversitate nu a afectat politica presedintelui, autodeclarat „sionist”.
Unii arabi si musulmani americani numiti in functii se tem de reactii si represalii si sunt ingrijorati pentru membri ai familiilor lor din regiune, a spus un oficial de la Casa Alba, care este arabo-american.
Casa Alba a afirmat ca este constienta de criticile aduse politicilor sale si ca a raspuns la acestea prin intalniri cu oficiali ai administratiei si cu membri ai comunitatii. Presedintele Joe Biden a tinut discursuri puternice de la preluarea mandatului privind necesitatea de a infrunta islamofobia si ura de orice felul, se arata intr-un comunicat.
Consilierul pentru securitate nationala Jake Sullivan si principal sau adjunct Jon Finer s-au intalnit cu lideri ai comunitatii arabe si musulmane americane pe 13 octombrie, iar oficialii de la Casa Alba au primit vineri un grup de 30 de tineri palestiniano-americani.
Secretarul de stat Antony Blinken a recunoscut joi, intr-o scrisoare, dificultatile personale cu care se confrunta unii angajati si s-a intalnit luni cu lideri ai comunitatilor palestiniene, arabo-americane si cu grupuri de evrei americane.
Un angajat cu o vechime de 11 ani in cadrul Departamentului de Stat, director in cadrul biroului care supravegheaza transferurile de arme catre alte state, Josh Paul, a demisionat saptamana trecuta. Oficiali de rang inalt au refuzat sa raspunda ingrijorarilor sale cu privire la oferirea „orbeste de arme letale Israelului in timp ce oamenii din Gaza se confrunta cu distrugerea”, a spus Josh Paul intr-o postare pe LinkedIn.