Praful saharian sufoca Elvetia si sud-estul Frantei: „Inrautatire foarte clara a luminii solare si a vizibilitatii”

externe

O masa de aer cu particule de praf saharian a acoperit, sambata, Elvetia si sud-estul Frantei. Fenomenul, care a inceput vineri in Elvetia, aduce cu el „o inrautatire foarte clara a luminii solare si a vizibilitatii. La aceasta se adauga si o crestere a concentratiilor de particule fine”, a postat serviciul meteorologic MeteoSuisse pe X, potrivit France24.

Cu praful concentrat la mai putin de 3.000 de metri inaltime, calitatea aerului a fost afectata, aplicatia de monitorizare airCHeck din Elvetia semnaland niveluri ridicate de poluare pe un coridor care se intinde de la sud-vest la nord-est.

Potrivit unor estimari, cantitatea de praf a atins aproximativ 180.000 de tone, dublu fata de nivelurile inregistrate in timpul recentelor evenimente similare, a declarat pentru radioul public meteorologii SRF Meteo, Roman Brogli.

In Franta, autoritatile locale din sud-est si sud au anuntat ca pragul de poluare a aerului a fost depasit sambata, departamentul Herault cerand locuitorilor sa evite efortul fizic intens, in special cei cu probleme cardiace sau respiratorii.

Desertul Sahara elibereaza intre 60 si 200 de milioane de tone de praf pe an. In timp ce cele mai mari particule revin rapid pe pamant, cele mai mici pot calatori mii de kilometri.

Nisipul da o nuanta portocalie zapezii si poate afecta procesele de topire, in special pentru ghetari, care se micsoreaza pe masura ce temperaturile medii cresc, reducand capacitatea ghetii de a reflecta lumina soarelui.

Situatia urmeaza sa se imbunatateasca duminica.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: