Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a comunicat, vineri, in cadrul unei sedinte cu conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, Instantei supreme si Parchetului General, ca nu exista, in avizare la nivelul ministerului de resort si nici in dezbatere sau in procedura de avizare ori de adoptare la nivelul Guvernului, niciun proiect de act normativ cu efect sau impact pe regulile aplicabile pensiilor din sistemul judiciar si puterea judecatoreasca.
„Sedinta a fost convocata de ministrul Justitiei ca urmare a preocuparilor create in cadrul sistemului judiciar de aparitia in spatiul public a unui asa-zis proiect de ordonanta de urgenta cu privire la regulile aplicabile sistemului de pensii, in scopul unei informari corecte a reprezentantilor magistraturii si puterii judecatoresti”, informeaza un comunicat ministerul.
Predoiu a comunicat ca problematica legata de pensii, inclusiv sub aspectul propunerilor de legislatie, se afla in competenta Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, la nivelul caruia functioneaza un grup de lucru in care, la propunerea ministrului Justitiei, au fost invitati si reprezentanti ai CSM, ICCJ si PICCJ.
Potrivit comunicatului citat, acest grup de lucru se afla in faza preliminara a strangerii de date statistice din sistemul judiciar, pentru moment neexistand niciun proiect de act normativ elaborat, fapt confirmat si de ceilalti participanti la sedinta.
„Orice proiect de act normativ adresat oricarui domeniu social, inclusiv in materia pensiilor, parcurge toate fazele de transparenta decizionala prevazute de legislatia in vigoare, punere in dezbatere publica, dezbatere publica cu sectoarele de activitate socio-profesionala carora se adreseaza, avizare interministeriala, avizare la nivelul Consiliului Economic si Social, Consiliului Legislativ etc., in prealabil inaintarii spre aprobare Guvernului. Aceste faze procedurale formale sunt precedate de analiza politica si decizia politica la nivelul coalitiei de guvernare.
Ulterior aprobarii de catre Guvern, orice proiect de lege este dezbatut de Parlament in comisii parlamentare inainte de a fi aprobat in plenul celor doua Camere, iar dupa o eventuala adoptare poate fi supus, in cazul sesizarii Curtii Constitutionale a Romaniei, controlului de constitutionalitate, iar ulterior poate fi promulgat sau retrimis spre reexaminare in Parlament de catre Presedintele Romaniei”, a explicat Ministerul Justitiei.
Catalin Predoiu a transmis ca independenta judecatorilor si procurorilor, precum si eficienta sistemului judiciar reprezinta obiective esentiale pe care Romania trebuie sa le conserve si consolideze, atat din perspectiva intereselor cetatenilor, cat si din perspectiva obligatiilor asumate in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare in domeniul Justitiei, a Mecanismului „Rule of Law” si a Planului National de Redresare si Rezilienta.
PNRR include printre obiective si adoptarea legilor Justitiei intr-o forma si continut care sa garanteze independenta Justitiei, se mentioneaza in comunicat.
„Ministerul Justitiei a fost si ramane constient de importanta acestui criteriu al independentei si de garantarea lui atat prin legile Justitiei, cat si prin orice alt act normativ cu impact pe statutul magistratilor”, se subliniaza in comunicat.
Conform ministrului Predoiu, pensia de serviciu este un element constitutiv al statutului de independenta a magistratului, fapt consfintit de repetate decizii ale Curtii Constitutionale a Romaniei, precum si de numeroase izvoare de drept international si standarde democratice.
„Ministerul Justitiei isi manifesta preocuparea in cel mai inalt grad cu privire la nelinistile provocate in sistemul judiciar de speculatiile din spatiul public in legatura cu problematica pensiilor, care ar putea conduce la destabilizarea activitatii instantelor si Parchetelor, cu consecinte directe asupra starii de legalitate si intereselor legitime ale cetatenilor, prin provocarea unor ‘pensionari in masa’ in cadrul sistemului judiciar si, in consecinta, invita la responsabilitate publica in dezbaterea acestor teme, inclusiv din partea magistratilor”, a evidentiat Predoiu.
In seara zilei de duminica, 17 noiembrie, conducatorul unui autoturism a accidentat o tanara in…
Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan va veni cu o propunere de inghetare a conflictului din…
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a vizitat in cantonament echipa nationala a acestei tari si…
Fortele de aparare aeriana din regiunea Moscova au fost active in cursul noptii de 18…
Consiliul Federatiei de la Kremlin a anuntat ca ridicarea interdictiei privind loviturile cu raza lunga…
In cadrul emisiunii „Romania de poveste“, realizatorii de la Romania TV au rulat pe burtiera…