Premiera in Statele Unite. ISIS a reusit sa recruteze un fost puscas marin, care a pus la cale un atentat terorist

externe

FBI

Biroul Federal de Investigatii (FBI) al SUA a arestat si inculpat vineri, in California, un fost puscas marin, acuzat ca pregatea un atac terorist, inspirat de gruparea Statul Islamic, in perioada sarbatorilor de iarna la un centru comercial si turistic foarte frecventat din San Francisco, informeaza dpa si AFP, citate de Agerpres.

Everitt Aaron Jameson, in varsta de 26 de ani, este acuzat ca a incercat sa furnizeze sprijin material unei organizatii teroriste straine.

Documentele tribunalului postate de presa americana arata ca Jameson si-a exprimat sustinerea pentru Statul Islamic si a planuit sa comita, in perioada 18-25 decembrie, un atac cu explozibili si arme de asalt impotriva Pier 39, un centru comercial foarte frecventat, situat pe faleza din San Francisco.

Jameson a discutat despre atac cu un agent acoperit al FBI, pe care il credea asociat cu lideri ai Statului Islamic, spunand ca atacul trebuie sa fie ‘ceva in genul’ atentatelor de la New York din octombrie sau de la San Bernardino in 2015.

Jameson i-ar fi cerut agentului materiale pentru a fabrica o bomba si a detaliat un plan in care urma sa foloseasca explozibili pentru a ‘mana’ oameni intr-un loc unde ar fi inceput sa traga asupra lor. El ar fi spus, de asemenea, ca este gata sa moara in atac.

Fostul puscas marin a intrat in vizorul FBI in septembrie, dupa ce o sursa a observat ca Jameson aproba pe Facebook postari pro-SI si favorabile terorismului.

Dupa ce a discutat despre prezumtivul complot cu un agentul FBI sub acoperire, la mijlocul lui decembrie, Jameson a parut sa dea inapoi in zilele urmatoare, spunand: ‘Cred ca nu pot sa fac asta, de fapt. M-am razgandit’.

Cu toate acestea, agentii federali i-au perchezitionat miercuri locuinta din Modesto, unde au gasit arme de foc, munitii, artificii, un plic cu testamentul lui Jameson si o scrisoare ce parea a fi destinata anchetatorilor dupa atac.

In scrisoare, Jameson facea referire la decizia recenta a presedintelui american Donald Trump de a recunoaste Ierusalimul drept capitala Israelului, notand: ‘Voi toti ati atras asta asupra voastra’ si ‘Aceste actiuni vor continua pana cand leii Islamului va vor invinge. Traiasca ISILF’ (Statul Islamic).

Jameson a intrat in randul puscasilor marini in 2009, dar a fost apoi eliberat din armata pentru inrolare frauduloasa, pentru ca nu declarase ca era suferind de astm, indica documentele tribunalului. In perioada petrecuta in armata, el a fost instruit ca tragator de elita.

Daca va fi condamnat, Jameson risca o pedeapsa maxima de 20 de ani de inchisoare si o amenda de 250.000 de dolari.

‘Amenintarea din partea terorismului islamic radical este reala – si este serioasa -, dar poporul american poate fi sigur ca Departamentul de Justitie ramane vigilent in ce priveste protejarea tarii noastre’, a declarat procurorul general al SUA, Jeff Sessions.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: