Premierul Bulgariei, joc MURDAR fata de Romania. Noi declaratii OTRAVITE privind propunerea de creare a unei flote NATO

externe

Premierul bulgar Boiko Borisov a facut vineri comentarii in Parlamentul de la Sofia in legatura cu ideea Romaniei referitoare la o prezenta militara la Marea Neagra, care a devenit un subiect controversat al dezbaterii politice in ultima saptamana, relateaza agentia BTA, citata de Agerpres.

Potrivit sefului executivului bulgar, problema a fost ridicata de catre premierul roman Dacian Ciolos, care si-a exprimat dorinta privind semnarea unui memorandum, scrie sursa citata.

”I-am spus ca avem multe probleme de rezolvat si ca tara noastra a facut multe in cadrul NATO: avem soldati in Afganistan, efectuam training-uri, avem o baza in Novo Selo. Pana la 5.000 de soldati trec prin training-uri in fiecare an. Am dovedit ca suntem un membru loial al NATO”, a declarat premierul bulgar, adaugand: ”Am mentionat, de asemenea, lipsa de solidaritate din partea tarilor NATO cand presedintele (rus Vladimir) Putin a afirmat la Ankara ca South Stream devine Turkish Stream. Nu exista nici o solidaritate din partea NATO nici acum, cand trebuie sa platim pentru echipamentul comandat pentru proiectul centralei nucleare de la Belene, in timp ce doua reactoare comandate au ajuns in Turcia”.

Potrivit BTA, controversa privind asa-numita ”flotila de la Marea Neagra” a fost provocata saptamana trecuta de publicatia ”24 Ceasa” (24 de ore), care a relatat ca Romania a cerut Bulgariei sa adere la o initiativa romaneasca privind infiintarea unei flote comune la Marea Neagra din care sa faca parte Turcia, Ucraina si Romania.

Presedintele Rosen Plevneliev si premierul Boiko Borisov au respins propunerea, motivand ca Bulgaria nu poate sustine o astfel de initiativa decat intr-un format NATO, scrie BTA. Borisov a declarat la 16 iunie, intr-o conferinta de presa comuna cu Plevneliev si cu Nikolai Nencev, ministrul apararii, ca Rusia este extrem de sensibila in legatura cu o potentiala participare a Bulgariei la formatiuni militare care par indreptate impotriva sa.

”Am crezut ca omologul meu roman m-a inteles, si din acest motiv acest subiect nu a fost discutat la conferinta de presa. O saptamana mai tarziu, presedintele roman a abordat din nou subiectul (…). Cred ca se referea la Turcia, Romania, Ucraina si Georgia. I-am raspuns in acelasi mod (…)”, a spus Borisov.

Oficialii romani au explicat in mai multe randuri ca, intr-o faza initiala, Bulgaria a fost de acord cu flota comuna din Marea Neagra, acord care a determinat vizita presedintelui Iohannis la Sofia. Insa bulgarii s-au razgandit imediat dupa primele discutii cu partea romana.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: