Premierul Ciuca, discutii duminica cu liderii sindicatelor din Educatie. Luni ar urma sa fie declansata greva generala

news

Premierul Nicolae Ciuca discuta duminica cu sindicatele din Educatie, in conditiile in care de luni acestea ar urma sa declanseze greva generala. La intalnire si-a anuntat participarea si ministrul Muncii, Marius Budai.

Premierul a afirmat deja ca solutia pentru revendicarile sindicatelor din educatie este in legea salarizarii unitare, in timp ce Budai considera ca solutia nu este doar la el, ci la intreaga coalitie, Din punctul de vedere al sindicalistilor, indiferent de rezultatul negocierilor, greva va avea totusi loc, cel putin in ziua de luni, dat fiind ca o decizie de incetare a protestului implica si consultarea membrilor de sindicat.

”Partidul National Liberal a sustinut inca de la inceput ca principala preocupare a coalitiei trebuie sa fie solutionarea problemelor cetatenilor.

De altfel, PNL a semnalat foarte clar ca exista riscul indepartarii agendei politice de cea a cetatenilor, in contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost si motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului si evitarea unor discutii pe functii si persoane, pentru a nu ne indeparta de la adevaratele probleme ale romanilor. Solutia pentru revendicarile sindicatelor din educatie este in legea salarizarii unitare.

In consecinta, PNL reitereaza ca Ministerul Muncii are toata sustinerea coalitiei pentru a realiza legea salarizarii unitare si reforma pensiilor speciale, intr-un timp cat mai scurt. PNL doreste ca revendicarile profesorilor sa fie solutionate de urgenta, ca si problema pensiilor speciale”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciuca, dupa ce liderul PSD Marcel Ciolacu a cerut suspenda negocierilor pentru viitorul guvern pana la solutionarea situatiei din educatie si la realizarea reformei pensiilor speciale.

”Daca ar fi fost solutia doar la mine si la colegii mei, ca nu lucrez singur la aceasta lege (..) atunci va garantez ca intr-o luna, maxim doua, am inchis aceasta tema si sper sa o si fac, insa aici nu vorbim doar de lege, vorbim de finantare, de mult mai multe lucruri si mai vorbim ca daca acest PNRR a fost scris in secret, eu am aprobarea presedintelui PSD si a partidului sa nu facem o reforma pe ascuns”, a aratat Budai.

Ministrul Muncii a precizat ca a avut discutii cu toate ministerele si primeste deja parte din solicitarile celor din sistem si le-a trimis catre Banca Mondiala.

”Asteptam analizele de impact si apoi le centralizam si sa continuam discutia. Legea salarizarii este parte a cererii numarul patru noi suntem inca cu cererea numarul doi neinchisa. (..) Orice decizie ia coalitia, vizavi de reglementari, sunt un om care a lucrat in domeniu (..) si ma voi achita de indatoriri”.

Intrebat daca duminica va merge in fata profesorilor cu o majorare de salarii, ministrul Marius Budai a spus: ”Nu este un lucru la care sa raspunda ministrul Muncii acum, fara sa fie aceasta discutie transparenta maine”.

”Nu mergem la o negociere si la o discutie in cadrul unui dalog social onest cu concluziile si cu liniile deja stiute din acest moment”, a mai afirmat Budai.

Simion Hancescu, presedintele FSLI, una dintre cele doua mari federatii sindicale din invatamantul preuniversitar, a precizat ca este „exclus” ca scolile sa se deschida luni si ca profesorii sa renunte la greva generala anuntata. Acesta subliniaza ca daca vor exista cazuri de inspectori scolari sau directori de scoli care vor incerca sa ii intimideze pe profesorii participanti la greva, pe numele acelora vor fi depuse plangeri penale.

”Educatia trebuia sa fie tratata altfel mai demult. Nu trebuia sa ajungem maine, in data de 21 mai, cand noi am cerut negocieri de cinci luni de zile, serioase si solutii. Daca realizau ceea ce le-am spus si am avertizat: mare atentie, pentru ca e riscul major sa se ajunga la greva, ca oamenii sunt nemultumiti… cred ca au tratat cu indiferenta sau au luat in gluma ceea ce noi am avertizat. Or acum, e bine ca ne intalnim maine, dar cu siguranta greva va fi declansata si inca o data, ca sa fie foarte clar: oamenii doresc lucruri concrete, acte normative elaborate si publicate pentru a mai avea incredere in clasa politica”, a afirmat Simion Hancescu sambata.

Sindicalistul a precizat ca, in opinia sa, grila de salarizare pentru profesori ar trebui adoptata, „cat mai repede”, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului, act normativ care sa prevada ca aceasta grila va fi parte componenta a legii salarizarii unitare.

La randul sau, presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirma ca sindicatele sunt dispuse sa intre la discutii cu reprezentantii Guvernului in orice moment, subliniind insa ca o eventuala decizie de renuntare la greva generala anuntata pentru luni va apartine nu vreunui lider de sindicat, ci exclusiv profesorilor care au semnat pentru declansarea grevei. Nistor aminteste ca, de-a lungul timpului, au mai existat acorduri si angajamente asumate de catre guvernanti in fata cadrelor didactice, iar unele dintre acestea au fost respectate doar partial, in timp ce altele au fost incalcate.

„Daca politicienii nostri, cei care au putere de decizie, hotarasc sa sisteze discutiile vizavi de modul in care va arata Guvernul si sa se concentreze pe problemele sistemului de invatamant, atunci nu putem decat sa dam curs oricarei invitatii care ne va parveni din partea Guvernului Romaniei, asteptam cu nerabdare invitatia respectiva si suntem pregatiti pentru negocieri care sa conduca la detensionarea situatiei din sistem. Noi ne-am aratat disponibilitatea, suntem pregatiti sa incepem discutiile oricand, ramane ca cei doi lideri politici, cel care este premier in momentul de fata si cel care va deveni premier, sa stabileasca exact data si unde va avea loc discutia in cauza.

In momentul de fata este greu sa stopezi o actiune care a fost declansata din vointa membrilor de sindicat dintr-un motiv foarte simplu: ea poate fi stopata numai prin decizia celor care au decis declansarea ei. Deci numai colegii nostri, pe baza unei oferte concrete, a unor solutii concrete oferite de Guvernul Romaniei, pot lua decizia stoparii actiunii de protest. Ne dorim ca solutiile sa vina cat mai rapid cu putinta, ele sa fie solutii credibile pentru colegii nostri din sistemul de invatamant preuniversitar. Ei trebuie sa creada cu adevarat ca vor fi puse in practica, pentru ca noi avem o experienta destul de veche cu acorduri incheiate, cu angajamente asumate, unele respectate partial, altele nerespectate si incalcate imediat cum s-a schimbat puterea”, a afirmat Marius Nistor sambata.

Acesta a subliniat ca o eventuala decizie de renuntare la protest nu va fi luata de vreun lider sindical, ci de catre cei care au semnat pentru greva.

Intrebat cat va dura actiunea de protest, liderul de sindicat a declarat ca nu are un raspuns in acest sens, subliniind ca sindicalistii nu isi doresc sa atinga „un nou maxim vizavi de durata unei greve”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: