Premierul Ciuca ii trimite la plimbare pe PSD-isti. Refuza orice noua taxa, inclusiv „taxa de solidaritate” pe care PSD vrea sa o impuna marilor companii
Premierul Nicolae Ciuca a anuntat, miercuri, dupa sedinta coalitiei, ca nu se va introduce „taxa de solidaritate” pe care PSD si UDMR doresc sa o impuna marilor companii.
”Exact ce am am asumat in programul de guvernare, anul acesta nu vom introduce noi taxe”, a spus Ciuca, precizand ca programul de guvernare va fi aplicat asa cum a fost aprobat in Parlament.
Intrebat daca exista riscul ca banii din PNRR sa fie gestionati de baronii locali, prim-ministrul a spus: „Este prima data cand aud acest subiect. Nu guvernam tara pentru a ne duce cu fondurile predilect catre o anumita regiune sau catre un anumit judet. Ne-am asumat sa asiguram dezvoltarea echitabila a fiecarei regiuni si a fiecarui judet”, a afirmat Ciuca, la Palatul Parlamentului.
Florin Citu, a declarat miercuri, inainte de sedinta coalitiei, ca nu intelege de ce statul roman trebuie sa „penalizeze” cu o taxa companiile multinationale, in conditiile in care acestea au platit in avans la bugetul de stat in conditii de criza, „cand economia a fost inchisa”.
„Stiti foarte bine ca exista o directiva care va creste impozitarea companiilor in toata lumea la 15%, o directiva care cred ca va fi din 2023. Ceea ce nu vad eu, si aici e vorba de principiu, in perioada aceasta de criza 2020-2021, sa stiti ca aceste companii pe care noi astazi vrem sa le penalizam prin aceasta taxa au platit si in avans in aprilie 2020, pentru a avea noi bani la buget, cand economia a fost inchisa. Nu au fost alte companii, nu a venit nimeni cu bani de acasa (…) si au fost companii multinationale, aceste companii care au platit bani in avans la buget tocmai pentru a avea bani sa platim pensii si salarii.
Eu cred ca nu este un comportament normal din partea statului roman sa vina astazi sa penalizeze aceste companii pentru ca nu am inteles de ce. Care ar fi destinatia acestor surse si de ce ar trebui sa facem acest lucru acum. Astept in continuare explicatii, vedem, discutam cu mediul de afaceri. Cel mai bine asa ar trebui facute lucrurile, sa discutam cu mediul de afaceri si sa stiti ca mediul de afaceri este intelegator (…), lucrurile se pot face, dar trebuie sa discuti cu cei pe care vrei sa-i penalizezi”, a precizat Citu, la Palatul Parlamentului.