Premierul Grindeanu ii anunta pe cei peste 300.000 de protestatari din fata Guvernului: „Nu imi dau demisia”
Un Guvern „poate fi dat jos” prin motiune de cenzura, a afirmat duminica premierul Sorin Grindeanu, precizand ca nu isi va da demisia.
Intrebat daca va demisiona pentru a fi „pe placul strazii”, Sorin Grindeanu a raspuns ca trebuie sa se revina la „jocul democratic”, potrivit caruia un Guvern poate fi demis prin motiune de cenzura.
„Noi, (…) saptamana viitoare avem doua incercari in Parlament. Pe de o parte bugetul, in care spuneam ca am prins pe fiecare minister in parte, pe fiecare institutie in parte finantari pentru masurile prevazute in Programul nostru de guvernare, astfel incat ceea ce am promis la oameni sa se si regaseasca in bugetul de stat, si avem motiune de cenzura. Asta este jocul democratic si cred ca trebuie sa revenim cat se poate de urgent la aceste notiuni. (…) Modalitatea prin care un Guvern poate fi dat jos este prin motiune de cenzura, pentru ca cealalta, cea prin care mi-as da eu demisia, nu se poate, fiindca nu mi-o dau”, a declarat premierul Grindeanu, la Antena 3, citat de Agerpres.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook