Premierul Iepurica. Ponta fuge iar de responsabilitate

opinii

Intrebat cum va vota PSD in cazul solicitarii DNA privind retinerea lui Dan Sova, Victor Ponta a luat-o la sanatoasa. “Eu sunt deputat. In Senat vor vota senatorii”, s-a auzit in urma premierului.

Este adevarat ca Ponta e deputat, dar el este si presedinte al PSD. In aceasta calitate, pe care acum brusc si-a uitat-o, Victor Ponta este direct responsabil de actiunile si hotararile luate de parlamentarii partidului.

Ponta isi aduce aminte ca e presedinte si poate lua decizii doar cand vrea sa-i dea afara din partid pe adversarii sai, precum Geoana sau Catalin Ivan, atunci spune ca e nevoie de disciplina. Insa, cand apar situatii in care sunt implicati prietenii sai, o da cotita, invoca democratia din partid si se refugiaza in vreuna dintre celelalte multe insusiri ale sale.

Nu e prima data cand Victor Ponta fuge de responsabilitate, de fapt este chiar una dintre trasaturile lui definitorii. Sa ne amintim cum a invocat absenta sa din tara atunci cand alesii PSD si-au votat, in “martea neagra”, super-imunitatea in fata DNA. Sau cand a zbughit-o in Italia in timpul vizitei in tara a Victoriei Nuland, sosita ca sa domoleasca avantul anti-justitie al majoritatii parlamentare. Sau cand si-a pierdut urma prin Miami pentru a scapa cu fata curata din scandalul vanzarii CFR Marfa.

De fiecare data cand a aparut o situatie exploziva, ce necesita o atitudine hotarata si clara, il vedeam pe curajosul nostru premier cum isi ia talpile in spinare.

In cazurile Sova si Valcov lucrurile sunt foarte clare. Daca PSD nu se opune solicitarilor Justitiei, asa cum sustine sus si tare, atunci sa impuna parlamentarilor sai un vot clar in acest sens. Povestile de ieri ale lui Dragnea cum ca “sunt decizii politice care unele se respecta, altele nu” sau “nu putem merge cu paznici de la partid ca sa verifice cum voteaza parlamentarii PSD” nu sunt decat portite de scapare, cai de fuga din fata responsabilitatii.

In 2012, cand PSD le-a interzis tuturor membrilor sai “colaborarea” cu PDL, nu a mai fost nevoie de niciun paznic, nu s-a mai invocat deloc democratia de partid. Le sareau nasturii de la costum lui Ponta si Dragnea de fortosi ce erau in a-si impune punctul de vedere, chiar l-au scos la televizor pe un greu al partidului, Constantin Nita, pentru a jura ca el nu are nicio legatura cu PDL. Atunci nu era valabila libertatea de constiinta si de alegere a lui Nita?

Este evident ca, in continuare, PSD practica un joc dublu in privinta atitudinii fata de actiunile justitiei. La nivel declarativ estepartidul care face cele mai multe gesturi de reforma”, care are “cele mai puternice reguli de integritate” (asa zicea Ponta chiar azi), dar cand trebuie sa actioneze concret vedem doar subterfugii si scuze jenante. Vedem doar praful lasat de liderul care-si ia talpasita.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: