Premierul Italiei cere lumii sa inarmeze puternic Ucraina: „A nu o face ar insemna sa le spunem ‘capitulati, acceptati sclavia'”

externe

Seful guvernului italian, Mario Draghi, a deplans duminica aparenta ineficacitate a „dialogului” cu presedintele rus Vladimir Putin, constatand ca aceste contacte nu opresc „oroarea” care continua in Ucraina, informeaza AFP.

„Incep sa cred ca cei care spun ‘este inutil sa discutati cu el, pierdeti timpul’ au dreptate”, a declarat Mario Draghi intr-un interviu pentru cotidianul Il Corriere della Sera, publicat duminica, citat de Agerpres.

„L-am aparat mereu pe (presedintele francez Emmanuel) Macron si continui sa spun ca, in calitate de actual presedinte al UE, el are dreptate sa incerce toate caile de dialog posibil. Insa eu am impresia ca oroarea razboiului cu al sau carnagiu, cu ceea ce ei le-au facut copiilor si femeilor, este complet independent de declaratii si de apeluri telefonice” intre Kremlin si puterile straine, a adaugat Draghi.

„Pana acum, obiectivul lui (Vladimir) Putin nu a fost cautarea pacii, ci tentativa de a spulbera rezistenta ucraineana, de a ocupa tara si de a o preda unui guvern prieten”, a mai spus Draghi, dand asigurari ca Italia ramane „apropiata de prietenii sai ucraineni”.

Marturisind ca la inceputul conflictului s-a gandit ca „o victorie a Rusiei este probabila”, Draghi a adus un omagiu „rezistentei ucrainene eroice”.

„Ceea ce ne asteapta este un razboi de rezistenta, o violenta prelungita, cu distrugeri care vor continua. Nimic nu arata ca poporul ucrainean poate sa accepte ocupatia rusa”, a adaugat Draghi.

Aceste declaratii intervin in conditiile in care Italia a anuntat redeschiderea ambasadei sale de la Kiev, incepand de luni.

Mario Draghi a mai reafirmat necesitatea de a livra arme ucrainenilor. Daca „sanctiunile sunt esentiale pentru a slabi agresorul, ele nu pot opri trupele pe termen scurt. Pentru a face aceasta, ucrainenii trebuie ajutati direct si aceasta este ceea ce facem noi. A nu o face ar insemna sa le spunem: capitulati, acceptati sclavia si supunerea – un mesaj contrar valorilor noastre europene de solidaritate”, a subliniat el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: