Premierul Orban, mesaj care va innebuni si CCR si PSD: „Populatia sa NU tina cont de decizia CCR privind carantinarea”
Premierul Ludovic Orban le solicita romanilor sa nu tina cont de decizia Curtii Constitutionale privind carantinarea si izolarea.
„Prima consecinta e ca pacientii pot fi externati si nu pot fi opriti. A doua e ca nu mai putem aplica masura carantinarii la domiciliu. CCR a decis ca un om cu COVID poate circula pe strada.
Astfel de masuri sunt adoptate la nivel european. Masurile existau in OUG 11. Cum nu existau? Pai noi avem o lege: legea 55 care prevede starea de alerta.
Curtea nu este la prima decizie care zadarniceste eforturile noastre. Imediat ce am vazut decizia am structurat o lege.
Rugamintea mea catre populatie e sa nu tina cont de decizia CCR. Sa tina cont de regulile firesti!”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.
Ministrul Nelu Tataru a afirmat, vineri seara, ca Ministerul Sanatatii, Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei au creat un grup de lucru in vederea inaintarii unui proiect de lege pentru „punerea in concordanta” a cerintelor Curtii Constitutionale privind carantinarea si izolarea persoanelor cu COVID-19.
„Motivarea Curtii Constitutionale spune ca ordinul de ministru nu are greutatea unui proiect de lege care ar trebui sa defineasca carantina, boala transmisibila, izolarea, internarea. Atunci s-a creat un grup de lucru de la Ministerul Sanatatii, Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei, care vor pune in concordanta tocmai cerintele Curtii Constitutionale. Motivarea era de lipsa de claritate si predictibilitate sau previzibilitate. Medicina este un domeniu in care poti prevedea intr-o anumita masura – noi obisnuim sa spunem ca nu exista boli, exista bolnavi. Particularitatea fiecarui caz, identitatea, comorbiditatea sunt cele care te fac sa ai o predictibilitate redusa. Te adaptezi la simptomatologie, la stadiul bolii, la potentialul critic al acestei boli si actionezi in consecinta. Ne-am asumat si vom reveni cu punerea in acord a unui proiect cu cele cerute de catre Curtea Constitutionala”, a declarat Nelu Tataru, la Digi 24.
Pe 25 iunie, Curtea Constitutionala a admis sesizarea Avocatului Poporului in legatura cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei.
Curtea Constitutionala explica in motivarea deciziei ca textele de lege privind internarea obligatorie si carantina in timpul epidemiei sunt neconstitutionale, deoarece sunt lipsite de claritate si previzibilitate, au un caracter incert si dificil de anticipat si nu ofera garantii privind respectarea unor drepturi si libertati fundamentale.
De asemenea, CCR sustine ca instituirea carantinei in Romania prin OUG reprezinta o veritabila privare de libertate si o restrangere a drepturilor fundamentale.