Premierul Tusk: „Acordul de securitate al Poloniei cu Ucraina va fi gata in proportie de 99% inainte de summitul NATO”

externe

tusk

Premierul polonez Donald Tusk a declarat ca acordul de securitate cu Ucraina este aproape finalizat si va fi semnat in proportie de „99%” inainte de summitul NATO de la Washington din luna iulie, relateaza RMF FM.

Tusk a fost intrebat despre acest acord in cadrul unei conferinte de presa, vineri, dupa reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. „Acordul nostru a fost deja semnat practic”, a raspuns seful guvernului polonez.

El a mentionat ca trebuie sa „analizeze foarte atent impreuna cu ministrul apararii nationale modul in care putem ajuta in continuare Ucraina”.

„Dar in niciun caz nu vrem si nu putem sa slabim capacitatea de aparare a Poloniei. Exista inca unele detalii care trebuie sa fie puse la punct” , a spus el.

Prim-ministrul a precizat ca este vorba mai degraba despre anumite formulari decat despre indoieli „in principiu”.

Tusk a adaugat ca, in timpul unei intalniri la Bruxelles cu presedintele ucrainean, el a spus ca Polonia va ajuta Ucraina. „Am spus foarte clar: vom ajuta, deoarece securitatea voastra este securitatea noastra, dar nu vom face nimic care sa ne slabeasca securitatea imediata. Vorbim despre luptatori, despre arme, care sunt uneori la fel de necesare pentru Polonia, precum si pentru Ucraina”, a subliniat el.

„Pot spune ca sunt 99 la suta sanse ca la Varsovia, chiar inainte de summitul NATO, vom semna acest acord impreuna cu presedintele Volodimir Zelenski”, a dat asigurari premierul.

Cu o zi inainte, Donald Tusk a declarat ca se va intalni in curand cu presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Varsovia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: