Premierul UK vrea sa lase „anii de Brexit” in urma si sa construiasca o relatie „mai pragmatica” cu UE. Ce urmareste, concret
Premierul britanic Starmer vrea relatii mai bune cu Uniunea Europeana. In acest scop, el se intalneste la Bruxelles cu presedintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen, relateaza televiziunea germana N-TV.
Dupa ani de tensiuni legate de Brexit, premierul britanic Keir Starmer spune ca va cauta o relatie mai „pragmatica” si „matura” cu Uniunea Europeana. „Regatul Unit este incontestabil mai puternic atunci cand lucreaza indeaproape cu cei mai apropiati parteneri internationali”, a spus el marti inaintea primei sale vizite la Bruxelles de la preluarea mandatului.
„Acest lucru nu a fost niciodata mai important, deoarece razboiul, conflictul si incertitudinea bat la usa Europei”, a mai spus el.
Starmer este hotarat „sa lase anii Brexit-ului in urma si sa construiasca o relatie mai pragmatica si mai matura cu Uniunea Europeana”.
O mai buna cooperare cu UE are diverse beneficii: „securizarea granitelor noastre, asigurarea securitatii noastre si promovarea cresterii economice”, a continuat Starmer.
Starmer a preluat functia de prim-ministru britanic in urma victoriei Partidului Laburist la alegerile generale din iulie, dupa 14 ani de guverne conservatoare. Starmer a votat ca Marea Britanie sa ramana in Uniune la referendumul Brexit din 2016. Cu toate acestea, un nou referendum este considerat in prezent exclus.