Presedintele Bulgariei califica victoria Ucrainei asupra Rusiei drept „imposibila”: „Cu arme, fara arme – vom ajunge la acelasi rezultat”

externe

rumen radev,

Presedintele Bulgariei, Rumen Radev, a calificat victoria Ucrainei asupra Rusiei drept „imposibila” si a facut o legatura intre razboi si tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico, a scris Euractiv, preluat de Evropeiska Pravda.

„Fiecare zi in care acest razboi continua este catastrofala pentru Ucraina, Rusia si pentru noi toti. Afecteaza in mod inevitabil toate partile implicate in conflict. Afecteaza in mod inevitabil toate alegerile – in Europa, in Statele Unite si peste tot in lume. La aceste alegeri si la urmatoarele, vom alege intre razboi si pace. Fiecare cetatean este obligat sa inteleaga acest lucru”, a declarat Radev.

Raspunzand la intrebarea unui jurnalist cu privire la ce semnal a transmis Europei atentatul asupra lui Fico, presedintele bulgar a vorbit despre invazia rusa in Ucraina.

„Este inacceptabil sa se prezinte continuarea razboiului si victoria imposibila asupra Rusiei ca fiind singura solutie posibila”, a spus Radev.

„Tentativa de asasinare a unui prim-ministru european de catre un fanatic radical din cauza sprijinului sau pentru pace arata o intoleranta inradacinata fata de disidenta si ura. Multi politicieni, partide si mass-media au contribuit la acest lucru, prezentand orice alta voce ca fiind pro-rusa, ceea ce este extrem de nedrept si duce la toate aceste consecinte negative”, a adaugat Radev.

Presedintele Bulgariei a avertizat ca, daca razboiul va continua, Ucraina va deveni o „tara devastata demografic, cu infrastructura, industria si productia complet distruse, iar acest lucru va avea consecinte extrem de grave nu numai pentru Ucraina, ci si pentru intreaga Europa”.

Radev a facut apel la eforturi politice in numele pacii, si nu pentru furnizarea de arme: „Cu arme, fara arme – vom ajunge la acelasi rezultat. Trebuie sa ne dam seama de acest lucru. Diferenta va fi de mii de victime umane si o tara distrusa (Ucraina), pentru a carei restaurare va trebui sa platim”, a spus el, adaugand ca „este inevitabil”.

Presedintele Bulgariei este un adversar ferm al acordarii de ajutor militar Ucrainei.

In timpul unei intalniri cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Sofia in iulie 2023, Radev a mentionat de mai multe ori invazia rusa, folosind termenul „conflict”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: