Petr Pavel, presedintele Cehiei, considera ca aderarea Ucrainei la NATO nu ar trebui sa depinda de recastigarea controlului deplin asupra intregului sau teritoriu.
Intr-un intervu acordat publicatiilor cehe Novinky si Pravo si citat de Ukrainska Pravda, Pavel considera ca redobandirea de catre Ucraina a controlului deplin asupra teritoriului sau nu este o „conditie obligatorie” pentru aderarea la NATO.
„Daca exista o demarcatie, chiar si a unei granite administrative, atunci vom putea recunoaste aceasta granita administrativa drept o granita de stat temporara si vom permite Ucrainei sa adere la NATO cu teritoriul pe care il va controla in acel moment”, a explicat el.
Pavel a mentionat exemplul Germaniei, care a aderat la Alianta in 1955, chiar daca o parte din teritoriul sau a fost ocupata de Uniunea Sovietica pana in 1990.
„Asadar, cred ca exista atat o decizie tehnica, cat si una juridica care va permite Ucrainei sa adere la NATO fara a antrena alianta in conflictul cu Federatia Rusa”, a spus Pavel, adaugand ca acest lucru va fi posibil doar dupa inceperea negocierilor intre Kiev si Moscova.
El a subliniat ca tarile democratice ar trebui sa trateze teritoriile Ucrainei ocupate de Rusia ca fiind ocupate doar temporar.
Moment cel putin ciudat la Antena 3, marti seara, in emisiunea lui Mihai Gadea. Liderul…
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marti seara,…
Activstii de mediu din provincia Trentino din nordul Italiei au inceput o campanie pentru a…
Doi membri ai echipajului unui zbor Wizz Air care a decolat de la Cluj Napoca…
Angajatii de la Arhivele Nationale din Bistrita-Nasaud au declansat o greva generala pe termen nelimitat,…
Daca America isi inceteaza sprijinul pentru Ucraina, Europa nu va putea sa-i ofere singura resursele…