externe

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, in vizita de stat in Germania: „Ce ar fi aceasta Europa daca nationalistii ar fi condus-o in ultimii ani?”

Presedintele francez, Emmanuel Macron, a inceput duminica o vizita de stat de trei zile in Germania – prima a unui sef de stat al Frantei in ultimii 24 de ani, transmite dpa, preluata de Agerpres.

Inca de la sosire, Macron a afirmat ca „relatiile franco-germane sunt indispensabile si importante pentru Europa” si a respins sugestia ca legatura respectiva, descrisa de multe ori ca motorul Europei, incepe sa dea rateuri.

„Nu este adevarat. Progresam”, a declarat Macron prin intermediul unui translator.

Imediat dupa aterizarea la Berlin, presedintele a mers la sediul guvernului german, unde s-a intalnit cu omologul sau german, Frank-Walter Steinmeier. Acesta a apreciat ca vizita lui Macron este „o dovada a profunzimii prieteniei franco-germane”.

Steinmeier a apreciat ca in ciuda unor puncte de vedere diferite in anumite probleme politice, Berlinul si Parisul ajung intotdeauna in cele din urma la o intelegere, iar „daca Germania si Franta sunt de acord, in Europa se pot realiza multe”.

„Traim un moment existential al Europei noastre”

Macron a subliniat importanta alegerilor din iunie pentru Parlamentul European si a afirmat ca UE este o aparatoare a democratiei si a valorilor comune, avertizand totodata ca „traim un moment existential al Europei noastre, deoarece cred intr-adevar ca Europa noastra poate muri”.

El a participat apoi la o „sarbatoare a democratiei”, cu ocazia aniversarii a 75 de ani de la adoptarea Constitutiei Germaniei (23 mai 1949), mai relateaza aceeasi agentie.

Cu aceasta ocazie, presedintele a facut observatia ca „exista o anumita fascinatie pentru autoritarism, care se naste in propriile noastre democratii (…) si care hraneste, dealtfel, nationalismele si extremismele pe continentul nostru”. „Insa ce ar fi aceasta Europa daca nationalistii ar fi condus-o in ultimii ani?”, s-a intrebat el retoric.

„Nu am fi avut vaccinul (…) nu am fi avut planul de relansare european, capacitatea de a reactiona la provocarile migratiei ca europeni, nu am fi avut Pactul Verde european si o capacitate de a gestiona reducerea dioxidului de carbon. Am fi abandonat Ucraina pentru a sustine Rusia, pe care o sustin toti nationalistii din tarile noastre”.

„Si deci istoria nu ar fi aceeasi. (…) Din toate aceste motive, este important sa mergem la vot la (alegerile) europene”, a conchis Macron.

Vizita de stat a acestuia in Germania fusese programata initial anul trecut, dar a fost amanata din cauza revoltelor urbane din Franta. Acum, presedintele s-a intors dintr-o vizita-fulger in Noua Caledonie, teritoriu francez de peste mari zguduit de asemenea de revolte violente.

In programul vizitei, dupa Berlin sunt prevazute etape la Dresda, in estul Germaniei, apoi la Muenster, in vest.

Macron se va intalni cu cancelarul german Olaf Scholz abia marti, chiar daca acesta urmeaza sa apara la dineul de stat, la fel ca si fosta sefa a guvernului de la Berlin, Angela Merkel.

AFP mentioneaza ca Macron si Scholz sunt de acord cu necesitatea intaririi Europei in fata concurentei gigantilor economiei mondiale – SUA si China – insa au divergente in privinta energiei nucleare, a strategiei bugetare, a acordurilor comerciale si a nivelului de protectionism.

(foto: facebook.com/elysee.fr)

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Recent Posts

Nava-spion a Rusiei, „condusa” fortat afara din zona de „cabluri esentiale” din Marea Irlandei. Securitatea traficului global de internet, amenintata de Moscova

Nava de spionaj Yantar a fost observata operand drone intr-o zona care contine infrastructura submarina…

3 ore ago

A inceput Postul Craciunului 2024. Ce nu au voie romanii sa manance timp de 40 de zile si cand sunt evenimente cu dezlegare la peste

Postul Craciunului 2024 a inceput pe 15 noiembrie, si se va incheia pe 24 decembrie.…

42 de minute ago

In ciuda crizei industriei auto, Stellantis promite ca nu va inchide fabrici si nu va concedia angajati in Italia

Gigantul auto Stellantis (cu marcile Fiat, Alfa Romeo si Lancia, in Italia) nu are intentia…

3 ore ago

Politistii de penitenciare vor protesta luni in fata sediului ANP

Luni, 18 noiembrie, politistii de penitenciare, reprezentati de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor…

20 de minute ago

Actrita Elena Caragiu, fosta sotie a lui Toma Caragiu, a decedat in SUA, la varsta de 87 de ani

Fosta sotie a marelui actor Toma Caragiu, actrita Elena Caragiu, a decedat in Statele Unite,…

37 de minute ago

Cel mai bogat candidat isi explica averea: „Sotul meu a lucrat pe Wall Street si in Hong Kong”. Ea a avut in ultimul an si un salariu de aproximativ 10.000 euro/luna

Ana Birchall, candidat independent la alegerile prezidentiale, sustine ca aproape toate bunurile trecute in declaratia…

O oră ago