Presedintele Iohannis, alaturi de Rares Bogdan si Vasile Dincu la inaugurarea unei „investitii unice” in Romania – Video
Presedintele Klaus Iohannis a participat sambata in localitatea Teleac, langa Alba Iulia, la inaugurarea oficiala a celui mai mare resort de golf din Romania, o investitie privata despre care seful statului a apreciat ca este „unica” in tara noastra si prin care Romania „ajunge pe harta golfului mondial”.
Un pasionat al jocului de golf, Klaus Iohannis i-a spus in discursul sau initiatorului acestui proiect, Ioan Popa, ca a realizat o „investitie extraordinara” si ca implicarea sa ca om de afaceri in zona destinata sportului este una demna de laudat.
„Ati reusit, domnule Popa, sa realizati o investitie unica in Romania si spun acest lucru cu toata raspunderea. Aceasta investitie este unica din cel putin doua puncte de vedere. (…) Este o facilitate publica, un teren de golf, zona de relaxare, un resort. (…) Aceasta implicare a unui om de afaceri in zona destinata sportului, in cazul acesta, acestui nobil sport, golful, este extraordinara, este demna de laudat si demna de apreciat. In al doilea rand (…), acest teren de golf nu este unul oarecare. (…) Este un teren care pentru multi ani, pentru foarte multi ani va pune golful in Romania pe o cu totul si cu totul noua treapta”, a declarat Iohannis.
In opinia sefului statului, prin aceasta investitie „Romania realmente ajunge pe harta golfului mondial”.
Seful statului a fost in mai multe randuri in acest an in judetul Alba la golf, inclusiv la celalalt teren de acest tip, cel de la Pianu.
La inaugurare au mai fost prezenti printre altii fostii ministri Ioan Rus si Vasile Dincu, autoritati judetene si locale, oameni de afaceri, jucatori de golf.
Terenul inaugurat la Teleac este cel mai mare resort de golf din Romania, cu cel mai lung parcurs din Europa, de 735 de metri, urmand sa fie deschis jucatorilor in primavara anului viitor, potrivit unui comunicat de presa citat de Agerpres.
O investitie privata, de 15 milioane de euro, noul resort, cuprinde cel mai mare teren de golf din Romania, ce se intinde pe 56 de hectare, precum si o serie de facilitati de cazare si relaxare clasificate la standardul de patru stele plus.
„Complexul isi propune sa devina o destinatie pe harta turismului romanesc si sa creasca potentialul turistic al zonei, la nivel national si international datorita pozitionarii sale excelente, chiar in inima tarii, in una dintre cele mai valoroase zone romanesti”, a declarat, potrivit sursei citate, presedintele clubului, Ioan Popa, care practica acest sport de peste un deceniu.
Principala atractie a complexului, construit pe o durata de aproximativ doi ani, este terenul de golf, cu o suprafata de 56 de hectare, pe care se desfasoara cele 18 parcursuri, fiind cel mai mare teren de golf din tara noastra. „Proiectul din localitatea Teleac isi propune sa asigure dezvoltarea golfului in Romania, un sport foarte practicat in tarile occidentale si cu oportunitati de crestere si in tara noastra. O premiera este reprezentata de faptul ca terenul de golf va avea cel mai lung parcurs din Europa—PAR 6, de 735 de metri. Noul club asigura celor interesati de invatarea acestui sport, posibilitatea initierii si deprinderii tehnicilor de joc, in cadrul zonelor de driving range, atat din exterior, cat si din interior, urmand sa fie deschisa si o Academie de golf dedicata copiilor, in viitorul apropiat”, mai arata sursa citata.
Noua facilitate se doreste a fi o destinatie de interes si pentru turistii straini, distanta fata de aeroporturile din Cluj sau din Sibiu fiind de pana in doua ore.
Resortul, ce este situat pe o suprafata totala de peste 62 hectare, cuprinde un ansamblu de 14 vile, o sala de conferinte, o piscina exterioara, cladirea administrativa a clubului si un restaurant.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.