externe

Presedintele Joe Biden a discutat cu regele Iordaniei, dupa intalnirea avuta cu premierul israelian Netanyahu

Presedintele american Joe Biden a discutat vineri cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei despre eforturile sale de a obtine o incetare a focului in Fasia Gaza, la o zi dupa o intalnire la Washington cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, informeaza sambata AFP, citata de Agerpres.

Joi, presedintele Biden i-a cerut premierului Netanyahu sa finalizeze acordul de incetare a focului pentru a aduce ostaticii acasa si sa pune capat definitiv razboiului din Fasia Gaza, teritoriu palestinian asediat si bombardat fara incetare de Israel dupa atacul Hamas din 7 octombrie.

„Presedintele american l-a informat pe regele Abdullah cu privire la eforturile sale de a obtine eliberarea ostaticilor si un acord de incetare a focului”, a precizat Casa Alba intr-un comunicat.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre „pregatiri pentru o crestere semnificativa a asistentei umanitare in timpul perioadei de incetare a focului”, conform sursei citate.

Regele Abdullah al II-lea a subliniat „necesitatea de a se pune capat imediat razboiului din Gaza si de a asigura livrarea unui ajutor suficient prin toate punctele de trecere (…) fara intarzieri sau obstacole”, a anuntat Palatul regal iordanian intr-un comunicat.

Apropiata de Statele Unite, Iordania este una dintre putinele tari arabe care mentin legaturi oficiale cu Israelul, chiar daca aceste relatii s-au racit de la inceputul razboiului din Fasia Gaza.

Statele Unite, cel mai mare furnizor de arme al Israelului, isi reafirma in mod regulat sprijinul „neclintit” pentru aliatul lor, dar fac presiuni pentru o incetare a focului dupa mai bine de noua luni de razboi devastator care a aruncat teritoriul palestinian intr-un dezastru umanitar.

Delegatii din Egipt, SUA, Qatar si Israel sunt asteptate duminica la Roma pentru a purta discutii privind incetarea focului, potrivit unui „inalt responsabil” citat de Al-Qahera News, un organ de presa apropiat de serviciile secrete egiptene.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Cum au fost detonate pagerele, peste 2.800 de membri Hezbollah au fost raniti in Liban si Siria. S-au inregistrat si mai multe decese

O serie de explozii simultane ale unor pagere in Liban au ucis marti opt persoane…

3 ore ago

Hezbollah promite ca va pedepsi Israelul dupa exploziile pagerelor

Grupul militant Hezbollah a promis ca va raspunde Israelului pe masura dupa ce l-a acuzat…

3 ore ago

Regele Tarilor de Jos promite o politica de azil „mai stricta”

Tarile de Jos vor aplica o politica de azil „mai rapida, mai stricta si mai…

3 ore ago

Armata israeliana ar recruta solicitanti de azil africani pentru razboiul din Gaza in schimbul acordarii rezidentei permanente

Pentru razboiul din Gaza, guvernul israelian ar recruta solicitanti de azil africani, in schimbul acordarii…

3 ore ago

Dupa Europa Centrala, Italia se pregateste de furtuni intense

Furtunile intense care au lovit Europa Centrala ajung acum in Italia, unde au fost emise…

3 ore ago