Presedintele Serbiei lauda planurile de dezvoltare ale ginerelui lui Trump pentru Belgrad: „Hotel magnific in Belgrad”
Presedintele sarb Aleksandar Vucic a declarat ca el si Jared Kushner, ginerele fostului presedinte american Donald Trump, au avut un „schimb de idei inspirat” atunci cand s-au intalnit pe 19 iunie si au facut impreuna un tur al Belgradului, relateaza RFE/RL.
Vucic a spus ca i-a aratat lui Kushner capitala sarba si i-a explicat unele dintre planurile pentru „o crestere si mai rapida” a orasului. El a adaugat, intr-o postare pe Instagram, ca Kushner i-a prezentat un proiect pentru un „hotel magnific in Belgrad”.
La 15 mai, Serbia a semnat un contract cu Affinity Global Development, o companie detinuta de Kushner, pentru reamenajarea unui teren din Belgrad folosit anterior de armata iugoslava.
Terenul care urmeaza sa fie dezvoltat este situat in centrul Belgradului si a gazduit anterior Secretariatul Federal Iugoslav pentru Aparare Nationala. Acesta a fost bombardat de doua ori in primavara anului 1999, ca parte a raspunsului NATO pentru a-i proteja pe albanezii din Kosovo de epurarea etnica efectuata de fortele de securitate sarbe.
Vucic a declarat pe Instagram ca planurile de dezvoltare „vor contribui la transformarea capitalei noastre in centrul acestei parti a lumii” si vor ajuta Belgradul sa se pozitioneze ca „o destinatie de neratat si un sediu dezirabil pentru cele mai mari corporatii, universitati si institutii internationale”.
De asemenea, va fi o sursa de inspiratie pentru artisti, oameni de stiinta si „mai ales pentru tinerii din intreaga lume”, a mai spus el.
Kushner, sotul fiicei lui Trump, Ivanka, a dezvaluit in martie planurile de a dezvolta proiecte de lux la Belgrad si pe coasta albaneza a Marii Adriatice. Serbia a inchiriat companiei lui Kusner terenul din Belgrad pentru 99 de ani.
Potrivit The New York Times, investitia este in valoare de 500 de milioane de dolari. Ziarul a afirmat intr-un articol din martie ca Trump si-a exprimat interesul pentru dezvoltarea complexului inainte de a candida la presedintie in 2016, dar Kushner a negat ca ar fi stiut despre interesul anterior al socrului sau pentru acest sit.
In pofida deceniilor de dezbateri sporadice privind transformarea sitului, vechile cladiri ale Statului Major General au ramas in mare parte neschimbate dupa bombardamentele NATO din 1999.
Belgradul a fost o tinta majora a avioanelor de razboi ale aliantei occidentale in timpul atacurilor din 1999, iar liderii sarbi au cedat in cele din urma la cererile occidentale si s-au retras din Kosovo.
ONG-ul Fondul pentru Drept Umanitar afirma ca 756 de persoane au fost ucise in campania de bombardamente NATO, dintre care 452 de civili si majoritatea in Kosovo. Serbia a declarat ca au fost ucisi mult mai multi civili.