Presedintele Venezuelei a ordonat armatei sa efectueze exercitii defensive dupa ce Marea Britanie a trimis o nava de razboi in apele teritoriale ale Guyanei
Presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ordonat fortelor sale armate sa efectueze exercitii defensive in Caraibe de Est, dupa ce Marea Britanie a trimis o nava de razboi spre apele teritoriale ale Guyanei.
Masura guvernului de la Londra vine, potrivit cotidianului Sydney Herald Tribune, dupa ce Maduro a pretins ca ar avea dreptul de a anexa o parte din teritoriile tarii vecine. Intr-un discurs televizat la nivel national, Maduro a declarat ca 6.000 de soldati venezueleni, inclusiv fortele aeriene si navale, vor desfasura operatiuni comune in largul coastei de est a natiunii – in apropierea granitei cu Guyana.
Maduro a descris sosirea iminenta a navei britanice HMS Trent pe coastele Guyanei drept o „amenintare” pentru tara sa. El a sustinut ca desfasurarea navei a incalcat un acord recent intre natiunile sud-americane.
„Credem in diplomatie, in dialog si in pace, dar nimeni nu va ameninta Venezuela”, a declarat Maduro in fata unei sali pline cu ofiteri superiori de armata. „Aceasta este o amenintare inacceptabila la adresa oricarei tari suverane din America Latina”.
Venezuela si Guyana sunt implicate in prezent intr-o disputa de frontiera privind Essequibo, o regiune slab populata de marimea Floridei, cu vaste depozite de petrol in largul coastelor sale.
Regiunea se afla sub controlul Guyanei de zeci de ani, dar in decembrie, Venezuela si-a relansat revendicarea istorica asupra Essequibo printr-un referendum in cadrul caruia alegatorii au fost intrebati daca Essequibo ar trebui sa fie transformat intr-un stat venezuelean.
Joi, oficialii din Guyana au descris venirea HMS Trent ca fiind o activitate planificata, menita sa imbunatateasca capacitatile de aparare ale natiunii si au declarat ca vizita navei va continua conform programului.
„Nimic din ceea ce facem sau am facut nu ameninta Venezuela”, a declarat vicepresedintele Guyanei, Bharrat Jagdeo, reporterilor din Georgetown, capitala tarii.
HMS Trent este o nava de patrulare si salvare care a fost folosita recent pentru a intercepta traficantii de droguri in largul coastei de vest a Africii. Poate gazdui pana la 30 de marinari si un contingent de 18 puscasi marini si este echipata cu tunuri de 30 de mm si o platforma de aterizare pentru elicoptere si drone.
Ministerul britanic al Apararii a declarat ca nava va efectua operatiuni comune cu fortele de aparare din Guyana.