externe

Presshub: In Orientul Mijlociu pacea mai are de asteptat

La 29 septembrie 1988, presedintele Ronald Reagan i-a spus omologului sau francez Francois Mitterand, in timpul intrevederii avute in Biroul Oval de la Casa Alba, o mica poveste cu talc menita sa evidentieze caracterul particular al conflictului dintre Israel si lumea araba: „Un scorpion i-a cerut unei broaste sa il transporte peste un iaz.

Broasca a spus: «Daca te las sa sari pe spatele meu, ma vei intepa si voi muri». Scorpionul a spus: «Daca te intep, vom muri amandoi, pentru ca eu nu stiu sa inot». Broasca a fost de acord sa duca scorpionul peste iaz. La jumatatea drumului prin iaz, scorpionul a intepat broasca.

In timp ce amandoi mureau, broasca l-a intrebat pe scorpion: «De ce m-ai intepat? Nu-ti dai seama ca te vei ineca?» Scorpionul a raspuns: «Stiu, dar acesta este Orientul Mijlociu»”.

Este lesne de inteles ca evolutiile inregistrate dupa atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, realizate de catre gruparea Hamas pe teritoriul israelian si soldate cu numeroase victime si cu luarea ca ostateci a unui numar mare de cetateni israelieni, nu au facut decat sa confirme predictiile celebrului presedinte american.

Reagan nu avea cum sa stie la acel moment ca incheierea Razboiului Rece – pe care el a determinat-o prin politica dusa in anii ’80 ai secolului trecut – a avut, printre alte consecinte strategice, si relansarea ideii privind incheierea pacii intre israelieni si palestinieni.

Din 1991, a fost avansata ideea realizarii unui „Proces de Pace”, au fost incheiate acorduri intre israelieni si palestinieni – evident, pe baza unei sustineri puternice din partea SUA si a altor actori ai vietii internationale –, s-au facut progrese in directia realizarii aspiratiei „unei regiuni in care doua state, Israel si Palestina, traiesc unul langa celalalt in cadrul unor granite sigure si recunoscute” (potrivit „viziunii” exprimate de presedintele George W. Bush in 2002), s-a constituit un mecanism diplomatic, anume Cvartetul International pentru Orientul Mijlociu (compus din SUA, Rusia, ONU si Uniunea Europeana), iar acesta a produs si un plan de pace intr-o formula etapizata, intitulat „Foaia de parcurs intemeiata pe rezultate pentru o solutie permanenta cu doua state a conflictului israeliano-palestinian” (aprilie 2003).

Planul de pace nu a fost implementat in perioada avuta initial in vedere (2003-2005), dar el ramane singura alternativa viabila, in primul rand pentru ca partile la conflict nu au pus in practica ceea ce trebuia sa reprezinte prima etapa a acestui proces, adica incheierea terorii si a violentei, normalizarea vietii palestinienilor si construirea institutiilor palestiniene.

De aceea, acest plan, care are in centrul sau constituirea statului palestinian, este evocat constant de toti cei care actioneaza pentru realizarea pacii in Orientul Mijlociu.

Aceasta este numai partea luminoasa a relatiilor dezvoltate in Orientul Mijlociu in ultimele trei decenii.

O parte intemeiata, fara indoiala, pe optimism diplomatic si idealism politic, dar sustinuta amplu de zone largi ale comunitatii internationale.

Realitatea curenta a relatiilor dintre actorii din Orientul Mijlociu este mult mai complicata.

Pentru a face pace intr-o asemenea zona este nevoie ca starea de spirit dominanta in lumea araba si in societatea israeliana sa aiba puncte de intersectie care sa permita dialogul si intelegerea.

De ce? Pentru ca numai asa un acord de pace ar putea fi acceptat de parti si pus in practica. Exista oare o asemenea stare de spirit acum? Evident, nu. Cateva explicatii sunt necesare.

Israelul este, fara indoiala, o democratie. Nascut cu mana pe arma, statul evreu si-a dezvoltat o remarcabila structura de aparare, cu institutii puternice si cu resurse exceptionale, inclusiv ca urmare a sustinerii deschise si constante pe care i-au oferit-o Statele Unite.

De aceea, Israelul a triumfat in toate razboaiele duse cu statele arabe, cu exceptia razboiului din octombrie 1973 („Razboiul de Kippur”), cand confruntarea s-a incheiat nedecis, dupa ce structura de aparare israeliana a fost surprinsa de atacul arab. Caz asemanator cu contextul in care a avut loc atacul terorist Hamas din 7 octombrie 2023? Pana la un punct, da.

Israelul a intrat in Procesul de Pace inceput in anii ’90 pentru ca premierul de atunci, Yitzhak Rabin era convins ca aceasta era calea de urmat. Erou al constituirii si apararii statului evreu, Rabin a fost, printre altele, si seful statului major al armatei israeliene in Razboiul de Sase Zile (5-10 iunie 1967), adica in timpul celui mai mare succes militar israelian.

Citeste mai mult pe presshub.ro.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Printul mostenitor al Arabiei Saudite sustine „crearea unui stat palestinian”

Printul mostenitor si lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri…

3 ore ago

Un producator de pagere din Taiwan a ramas uimit cand a vazut ca este legat de explozia dispozitivelor din Liban

Cursa pentru gasirea producatorului pagerelor care au explodat in Liban a luat o intorsatura neasteptata…

3 ore ago

Cea mai grava seceta inregistrata pana acum scade nivelul raurilor din bazinul Amazonului la minime istorice

Cea mai grava seceta inregistrata pana acum a scazut nivelul apei raurilor din bazinul Amazonului…

3 ore ago

Pretul politelor RCA ar putea fi majorat

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) analizeaza posibilitatea de a prelungi plafonarea politelor de raspundere civila…

3 ore ago

Portugalia primeste ajutor din Spania si din Maroc in lupta cu flacarile

Valul de incendii din Portugalia a impins serviciile de urgenta la limita, iar intaririle atat…

3 ore ago