Presshub: Inspectia Judiciara a inceput controale cu dedicatie. Cazul Sectiei penale de la CAB
Inspectia Judiciara a inceput controale cu dedicatie. La sfarsitul lunii august, in plina vacanta judecatoreasca, organismul de control a transmis Curtii de Apel Bucuresti (CAB) o solicitare imperativa.
Inspectorul Florentin Teisanu dorea sa afle totul despre activitatea judecatorului Ovidiu Richiteanu, presedintele Sectiei I penala a CAB.
Solicitarea a fost transmisa presedintei CAB, Liliana Nicoleta Arsenie (foto), pe 28 august. Arsenie a transmis cererea catre Richiteanu si i-a cerut sa prezinte toate documentele pana a doua zi, la orele 10.00, in conditiile in care inspectorul judiciar a dat 31 august ca termen pentru trimiterea documentelor.
Ce cerea IJ?
Care sunt atributiile presedintelului de Sectie potrivit Regulamentului de ordine interioara.
Ce decizii a luat presedintele de Sectie din septembrie 2021 pana la data cererii.
Hotararea Colegiului de conducere privind infiintarea completurilor specializate in judecarea infractiunilor de coruptie.
Daca aceasta hotarare a fost contestata de Richiteanu.
Planificarea judecatorilor si grefierilor din Sectia I penala din septembrie 2021 la zi.
Planificarea concediilor de odihna ale judecatorilor din aceiasi perioada.
Punctele de vedere intocmite de judecatorul Ovidiu Richiteanu Nastase in perioada septembrie 2021 – la zi la solicitarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind hotararile prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept (HP) si recurs in interesul legii (RIL).
Modul de gestionare si solutionare a cererilor de eliberare copii din dosarele penale ale sectiei.
Masurile dispuse de presedintele Sectiei cu privire la publicarea jurisprudentei relevante.
Judecatorul Richiteanu este presedinte de Sectie din iulie 2021, pentru o perioada de 3 ani. Anterior, a fost delegat pe functie doi ani, succesiv cate 6 luni, de Sectia pentru Judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
In motivarea propunerii numirii in functia de conducere se arata ca a „dovedit implicare in rezolvarea de urgenta sau preintampinarea problemelor din cadrul sectiei, dar si tact si diplomatie chiar in situatii de criza.
De asemenea, s-a mai precizat ca domnul judecator a fost preocupat in permanenta de asigurarea resurselor umane necesare bunei desfasurari a activitatii sectiei, a dat dovada de adaptare rapida la toate situatiile care au aparut, iar la nivelul colectivului de judecatori este perceput ca un adevarat lider, bucurandu-se de sprijinul si aprecierea judecatorilor si personalului auxiliar”.
Dintr-o data, Richiteanu nu mai corespunde acestor standarde si este cercetat de Inspectia Judiciara, fiind verificat in activitatea din ultimii 3 ani intr-un veritabil control de fond.
Surse judiciare au declarat pentru Presshub ca acesta nu este un caz singular, fiind luati in vizor de IJ mai multi judecatori din tara, in cadrul unui proces mai amplu, care are ca scop controlul absolut al justitiei, prin „executii” in disciplinar exemplare, deghizate in controale de fond ale inspectiei pe cateva subiecte sensibile cum ar fi prescriptia penala, anulari ale unor hotarari de colegiu – in special vizand compunerea completurilor, stramutari etc.
Aceste controale vizeaza dosare pe rol cu intentia de a pune presiune pe judecatori si de a le spulbera orice urma de independenta.
Ovidiu Richiteanu-Nastase l-a condamnat, in iunie 2020, pe fostul locotenent-colonel SRI Daniel Dragomir, fugar stabilit in Italia.
Dragomir este nasul de cununie al Laurei Vicol cu al doilea ei sot, afaceristul Vladimir Ciorba. Laura Vicol este presedinta Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, comisie care avizeaza toate legile importante din tara.
Tot Richiteanu l-a condamnat, pe ultima suta de metri, inainte de prescrierea faptelor, pe Ion Stelica Mihai, zis Leo de la Strehaia.
Citeste mai mult pe presshub.ro.