Presshub: Reportaj in garile din Romania. Ati fost vreodata-n gara-n Filiasi?
E o noapte calda, cu luna plina. In piata din fata garii din Filiasi se plimba cainii prin praful ridicat de masini. Umbra unei statui se profileaza pe fatada decrepita a garii. Este bustul lui Mihai Eminescu. O inscriptie de pe fatada garii explica vag ca poetul ar fi trecut candva pe aici.
Statuia lui a fost amplasata bizar aici, in piateta prafuita a garii pentru ca gara prin care sa treaca Eminescu nu putea exista pe atunci. S-a construit abia in 1888, cu numai un an inainte de moartea poetului.
O lumina palida se scurge de pe o usa laterala. Este intrarea in Statia Filiasi. Ziduri decojite, afise decolorate, murdare, atarna dezolant peste tot. In holul-sala de asteptare un batran aduna cu degetele firimituri de pe o masa si le baga in gura. Alaturi are cateva plase cu peturi si haine.
Peronul e si mai degradat. Stalpii cu tencuiala cazuta, tavanul decojit, geamurile sparte, usile rupte, incremenite in nemiscare, cu lacate ruginite. La biroul „Informatii” o ranga pusa in diagonala peste geamurile sparte opreste intrarea. La fostul „Restaurant” prin usa rupta se vede haul dinauntru. O placuta de tabla cu meniul de altadata de balangane ruginita deasupra ei.
Doi tineri cu bagaje stau pe singura bancuta din lemn care pare sa-i tina. Ionut si Raul sunt dintr-un sat din Mehedinti. Au venit de la Strehaia: „Gara din Strehaia ati vazut-o”, ma intreaba ei? „O-ho! S-o vedeti si pe aia!”
Trenul care i-a adus aici a avut intarziere doua ore si au pierdut legatura spre Timisoara. Sapte ore pana la urmatorul tren. Pleaca la munca in Olanda. O doamna „plasatoare” ii preia din Timisoara si ii duce in Olanda. De unde nu mai vor sa se intoarca. „La ce sa ne intoarcem, la ce vedeti? La noi asa sunt toate, zici ca suntem dupa razboi. Nu te poti baza ca se schimba ceva. Fiecare pentru el, nu ar face unul ceva pentru ce nu e al lui. Unde in lume mai sunt gari ca astea? Poate in Africa!”
„Faceti poze, doamna, poate le puneti pe undeva sa se vada ce dezastru! Gara e ca o cocina, daca ai putea, ai ocoli-o! Si e gara importanta aici, la Filiasi, nu e o halta!”, ma indeamna colegul lui de drum.
Pentru ca racoarea serii sa intre, impiegatul de serviciu tine usa deschisa la camaruta lui. Scrie ceva cu un pix in niste registre. Pare preocupat si cu greu imi raspunde. Nu, nu e treaba lor cum arata Gara. Gara tine de sefi, de Bucuresti, nu de ei. N-a zis si nici nu avea cui sa ceara sa se faca ceva. Nu are caderea.
Nici primaria din Filias nu se poate baga, ca gara nu e a ei. Poate ca ar fi putut pistona, dar credeti ca s-ar fi schimbat ceva? Apoi, prudent, inchide usa. Aerul urat mirositor se ridica deasupra vechiului veceu si se intinde lent peste peron. De la singura fereastra luminata, deschisa, de la etaj, de aude in noapte un tacanit de telex. Esti intr-un alt timp.
Citeste mai mult pe presshub.ro.
